Gigi Becali, blocat la Jilava

Gigi Becali îşi va executa în continuare pedeapsa la Penitenciarul Bucureşti Jilava. Cerea lui de a se muta la Poarta Albă a fost dată spre reanalizare de Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

„Compartimentul Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor precizează că solicitarea va fi reanalizată după finalizarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată din municipiul Bucureşti în care acesta este citat”, se arată într-un comunicatde presă.

Gigi Becali a cerut în 26 august transferul de la Penitenciarul Bucureşti Jilava într-o altă unitate de detenţie.