Scandal în USL de la proiectul Roșia Montana

UPDATE 14:13 Premierul Victor Ponta a declarat, după ce a ieșit din biroul lui Zgonea, că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră.

„Cred că proiectul Roșia Montana ar trebui retras, trebuie respins. Am ajuns la această concluzie nu din motive tehnice, nu pentru că nu ar avea șansa să fie fezabil sau util, ci pentru că există consecințe majore care împiedică aprobarea proiectului”, a spus la rândul său Crin Antonescu.

Președintele Senatului a mai fost de părere că „proiectul face o scindare în societatea românească, poziția mea în partid este ca proiectul trebuie respins”.

Şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului ce urma să aprobe constituirea comisiei privind Roşia Montană a fost anulată.

Acest lucru s-a întâmplat după ce Crin Antonescu a anunţat că, personal, nu susţine demararea exploatării aurifere.

Liderii grupurilor USL s-au adunat în biroul preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea (PSD), pentru a dezbate situaţia nou creată.