Andreea Marin a luat poziţie în privinţa problemei câinilor vagabonzi. Ea deplânge soarta tragică a lui Ionuţ, micuţul sfâşiat de maidanezi, şi a familiei acestuia şi încearcă să ofere soluţii pentru ca astfel de episoade dramatice să nu se mai întâmple. Ea se dă drept exemplu, arătând că are animale pe care le creşte în curte, de care are grijă şi care nu ar putea reprezenta vreodată un pericol pentru oameni.
„Am un câine cu care îmi încep ziua, pe care îl iubesc, are o inimă uriaşă şi doi ochi care vorbesc mai mult decât ar putea-o face o mie de cuvinte. Am avut un altul înainte, de talie mare. Iubesc animalele. Dar nu înseamnă că dragostea mea pentru ele înseamnă şi să le las libertatea de a pune în pericol viaţa oamenilor. Necuvântătoarele nu au nici o vină. Împinse de „binefăcători” către limită, înfometate peste măsură, în libertatea pe care mi-e greu să cred că şi-o doresc astfel, pot reacţiona violent.
Nu îţi trebuie prea multă carte să pricepi asta. Şi aici aşa-zişii iubitori de suflete nevinovate ar trebui să se trezească la realitate şi să aibă cu adevărat grijă ca animalele de care pretind că le păsa să nu ajungă în situaţia disperată de a se transforma în fiare. Dacă îţi pasă cu adevărat de un câine, îl ţii în curtea ta, îl hrăneşti cum se cuvine, petreci timp cu el, îl duci la doctor de câte ori are nevoie, îl plimbi în parc cu botniţă pentru a nu-i pune în pericol pe alţii, îi strângi resturile pe care nu poate să le adune singur…
Îi oferi dragoste şi protecţie, nu libertatea de a… muri de foame. Nu îl hrăneşti o dată şi apoi îi dai drumul aiurea, spre nicăieri, ştiind că nu va avea cum să reziste decât respectând în final legea junglei. Şi dacă iubeşti sufletele nevinovate, atunci micuţul Ionuţ şi mulţi alţii ca el nu merită aceeaşi dragoste? Sunt mama adoptivă a unui câine şi a unei pisici, dar sunt şi mama, pur şi simplu. Şi nu am de gând să trăiesc cu teama că viaţa noastră poate fi sfâşiată la propriu pe nepusă masă.
Deşi unele publicaţii mi-au răstălmăcit vorbele şi s-au grăbit să scrie că susţin eutanasierea, poziţia mea e că aceasta este ultima soluţie pe care mi-aş dori-o. Am afirmat că un asemenea caz – sfâşierea unui copil – nu trebuie să se mai repete, şi o spun din nou cu toată convingerea. Că trebuie luată o decizie imediată, albă sau neagră, nu mai e loc pentru gri. A sta cu braţele încrucişate nu e acceptabil.
Acel pui de om a murit în groază pe timp de pace. Vă puteţi aşeza în locul lui pentru nu mai mult de o clipă? Acei părinţi şi frăţiorul martor vor avea veşnic coşmarul trupului sfârtecat din care viaţa s-a scurs fără nici o speranţă. Acea bunică se stinge pe picioare în fiecare clipă, devorată de sentimentul vinovăţiei eterne. De aceste suflete cui îi pasă? Şi astăzi, într-un alt colţ de ţară, povestea se repetă cu un alt copil de trei ani. Din fericire, acesta e în viaţă, într-un spital… printr-o minune. Când pun în balanţă viaţa copiilor noştri, da, iau în calcul şi situaţia limita, iubind totodată necuvântătoarele, că doar am două în propria „familie”.
Dar până la soluţia radicală, mai există una demnă de luat în calcul, doar că de data asta cu costuri semnificative: adăposturile civilizate, pentru care însă trebuie să băgăm mana serios în buzunar. O veţi face sau veţi hotărî altfel soarta câinilor fără stăpân? Căci nu mai e timp de amânări, de şovăială. Nici de stat pe margine, „să facă alţii”. Mâine, un alt micuţ sau un matur poate fi aşteptat la colţul străzii de o haită înfometată. Eu votez pentru viaţă civilizată, de ambele părţi. Şi pentru asumarea reală a iubirii pentru câini, dar neapărat şi pentru oameni, cu tot ce implică asta.
Eutanasierea e situaţia finală, cum spuneam. Dar dacă nu ne asumăm imediat grija şi costurile pentru protejarea animalelor fără a pune în pericol oamenii, atunci vina pentru fiecare copil că Ionuţ e a noastră. Uitaţi-vă în oglindă şi hotărâţi. E în puterea voastră. Nu mai e timp de dat vina pe alţii. P.S. În imagine, prietenele noastre de familie şi câinele maidanez crescut alături de cel de rasă, îngrijit că un membru al familiei şi niciodată lăsat nesupravegheat în afara casei. Asta înseamnă să îţi pese cu adevărat”, a scris Andreea Marin pe Facebook.
