Torționarul Vișinescu, acuzat oficial de GENOCID

UPDATE 11:10 Audierea torționarului a luat sfârșit. Totul a durat aproximativ 15 minute.

Alexandru Vișinescu a fost pus oficial sub învinuire. El este acuzat de genocid, pentru crimele pe care le-a comis în perioada comunistă, dar și pentru că a chinuit oameni în penitenciarul de la Râmnicu Sărat.

UPDATE 11:03 Lui Alexandru Vișinescu i s-a făcut rău în momentul în care era pe punctul de a da o a doua declarație la Parchet.

El a vcerut o pauză de 10 mimnute, pentru a-și reveni. Se pare că emoțiile l-au curmat pe Vișinescu.

Unul dintre cei mai mari torţionari comunişti vine astăzi în faţa procurorilor. Alexandru Vişinescu va da explicaţii despre ororile comise în calitate de comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat. Tot azi va fi audiată şi una din victimele torţionarului.

După ce a agresat şi a jignit ziariştii, torţionarul Alexandru Vişinescu a schimbat tonul şi a acceptat să vorbească despre victimele sale. Într-un interviu acordat România TV, fostul comandant de închisoare a negat vehement acuzaţiile care-i sunt aduse.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), împotriva lui Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 – 1963, pentru a analiza oportunitatea preluării în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Solicitarea vine după ce Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Alexandru Vişinescu este acuzat de omor deosebit de grav şi va trebui să se prezinte în faţa procurorilor pentru a da socoteală pentru faptele sale.

IICCMER a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.

„IICCMER a solicitat parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, pentru omor deosebit de grav – pentru că a comis acte de barbarie, pentru că nu poate fugi de responsabilitate şi pentru că una dintre obligaţile fundamentale ale unui stat european democratic este de a-şi ocroti cetăţenii sub autoritatea legii”, a declarat atunci preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, citat de Mediafax.