Casa cu păsări şi animale îşi închide porţile. Pauză de un an pentru Muzeul Antipa

Reprezentanţii Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” au anunţat să instituţia va fi închisă timp de un an, pentru efectuarea mai multor lucrări de modernizare. Fondurile necesare pentru reabilitarea clă- dirii provin dintr-un împrumut acordat Ministerului Culturii, în 2006, de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Muzeul de Istorie Naturală “Grigore Antipa” va fi inaccesibil timp de aproape 15 luni vizitatorilor, deoarece se află pe lista monumentelor ce urmează a fi reabilitate. Muzeul a intrat în lucră ri de modernizare, care se estimează că vor costa peste 600.000 de euro, potrivit reprezentanţ ilor instituţiei. Fondurile necesare pentru reabilitarea clădirii provin dintr-un împrumut acordat Ministerului Culturii, în 2006, de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Împrumutul este destinat reabilitării a 23 de monumente istorice din Româ nia, potrivit Unităţii de management al proiectului „Reabilitarea Monumentelor Istorice din România”.

Spaţiu special pentru ecoregiunile din România

Se pare că lucrările de modernizare vor viza refacerea fa- ţadei muzeului, refacerea şi restaurarea împrejmuirilor, extinderea bibliotecii, lucrări de modernizare care să permită accesul persoanelor cu handicap, mansardarea corpului sudic, reabilitarea şi modernizarea centralei termice a muzeului. După terminarea moderniză rii muzeului, multe dintre tematicile aflate la Antipa vor fi concepute ca diorame deschise de mari dimensiuni. În cadrul acestei modernizări un rol important îl reprezintă şi amenajarea de spaţii multimedia, spaţii de relaxare şi de joacă interactivă pentru copii. Subsolul clădirii, care în vechea expunere adăpostea dioramele, va fi dedicat în totalitate prezentării ecoregiunilor din România, potrivit declaraţiilor făcute de reprezentanţii muzeului.

Prima clădire din ţară proiectată ca muzeu

Muzeul a fost înfiinţat în 1834, ca muzeu Naţional de Istorie Naturală şi Anchitităţi, în clădirea Colegiului Sf. Sava din Bucureşti, din iniţiativa marelui ban Mihalache Ghica, fratele principelui domnitor Alexandru Ghica. Acesta oferă Muzeului 1250 de monede greceşti, romane şi bizantine, colecţii de minerale, moluşte, peşti, păsări, mamifere şi fosile. De-a lungul timpului, muzeul a fost găzduit în diferite clădiri. În anul 1904 începe construirea actualului sediu, prima clădire din ţară proiectată în scopul de a fi muzeu. Această clădire s-a ridicat prin strădania lui Grigore Antipa, director al muzeului din 1893 până în 1944. Grigore Antipa a realizat un muzeu modern atât prin modalităţile de expunere, cât şi prin rolul atribuit unei astfel de instituţii. Periodic se desfăşoară diferite programe educative de care beneficiază categorii diverse ale publicului, cum ar fi elevi supradotaţi sau copii cu nevoi speciale.

O atracţie deosebită o reprezintă şi conferinţele publice organizate săptămânal în amfiteatrul muzeului, în cadrul ciclului anual care a debutat pentru prima dată acum 50 de ani. Naturala „Grigore Antipa” are un patrimoniu deosebit de bogat şi diversificat. Se remarcă atât piesele aflate în expoziţ ia publică, cât şi colecţiile ştiinţ ifice la care au acces numai specialiştii. Cele circa 1.300.000 de exemplare sunt grupate în 130 de colecţii aparţinând majorităţ ii grupelor de animale, precum şi colecţii de minerale şi roci, fosile, anatomie comparată, etnografie şi antropologie. Valoarea colecţiilor este sporită de cele peste 5000 exemplare tip, după care au fost descrise specii noi pentru ştiinţă şi care, în lume, se găsesc numai la Muzeul Grigore Antipa. (A.F.)