Au alăptat la sân alt copil

CONFUZIE. Greşeală incredibilă la maternitatea din Târgu Jiu! Două mămici au aflat, după trei zile, că alăptaseră alt copil decât cel căruia îi dăduseră viaţă.

Una dintre femei a intrat în şoc când a primit vestea. Cadrele medicale au recunoscut că au încurcat nou-născuţii după naştere. Nu asistentele şi-au dat însă seama de greşeală, ci tot una dintre mămici. Femeia a născut un băieţel pe care l-a strâns la piept trei zile. A aflat apoi cu stupoare că se bucurase de copilul altei mămici. De fapt, cealaltă mamă a realizat că ceva este în neregulă, când i-a fost cântărit bebeluşul şi avea cu câteva sute de grame mai puţin decât fusese anunţată la naştere. Ambele familii sunt revoltate, nu însă şi medicii.

Ameninţaţi cu o plângere penală pentru neglijenţă în serviciu, medicii şi asistentele care erau de serviciu la maternitatea Târgu Jiu au intrat şi în atenţia conducerii, care a deschis o anchetă internă. (G.R.)