Romii au dat-o la pace: au doi REGI, Dorin și Daniel!

UPDATE 13:20 Decizie fara precedent. Romii au doi regi, Dorin și Daniel Cioabă.

Cei doi au fost incoronați chiar la căpătâiul tatălui lor, Florin Cioabă.

Dorin Cioabă a fost încoronat ce Rege internațional al romilor, iar fratele său mai mic, Daniel Cioabă, ca Regele romilor din România.

În final, s-a strigat: ”Regele a murit, trăiască..regii!”

 

Scandal pe încoronarea noului rege al romilor. Lideri ai mai multor comunităţi de romi din ţară şi din străinătate s-au adunat pentru a decide cine va fi urmaşul lui Florin Cioabă. Cei mai mulţi au votat pentru Dorin, fiul cel mare, dar au fost şi voci care l-au vrut pe băiatul cel mic, Daniel.

După dezbateri aprinse, consiliul ar fi votat ca Dorin Cioabă să devină noul rege al romilor. Cu toate acestea, au fost voci care l-au propus pe Daniel Cioabă drept rege al romilor, potrivit România TV.

„Dorin Cioabă va fi viitorul rege al romilor. Au mai fost discuţii, dar prin tradiţia pe care o au romii, moştenirea se cuvine primului născut”, a spus un lider din consiliu.
Pe de altă parte, sunt şi voci care spun că romii vor avea doi regi. Fiul cel mare al lui Florin Cioabă, Dorin, va fi regele internaţional, iar fiul cel mic, Daniel, va fi regele romilor din România.
Dorin Cioabă nu a avut emoţii în ceea ce priveşte succesiunea la tron.

„Trebuie ca cei prezenţi în curte să spună cu toţii „A murit regele, trăiască regele”. După aceea mă voi ocupa de preluarea sarcinilor tatălui meu. Nu este un testament scris, ci este un testament pe care eu l-am discutat cu mama mea, un testament nescris şi anume că fiul cel mare primeşte titlul, iar fiul cel mic moşteneşte averea, aşa că şi în acest caz fratele meu e moştenitorul averii, iar eu sunt moştenitorul coroanei”, a declarat Dorin Cioabă.