UPDATE 15:27 Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la locuinţa din Sibiu a familiei Cioabă, unde este depus sicriul cu trupul neînsufleţit al autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă.
Traian Băsescu s-ar afla în drum spre Sibiu, pentru priveghiul la căpătâiul Regelui Cioabă, care a ajuns în țară miercuri noaptea.
Președintele țării s-a aflat astăzi la Fundulea, unde o firmă în domeniu a organizat un eveniment pe teme agricole.
Traian Băsescu a evitat să dea un răspuns dacă va ajunge la înmormântarea lui Florin Cioabă sau dacă va merge la priveghi zilele acestea, dar imediat după ce s-a încheiat prezentarea de la eveniment, șeful statului a plecat ca din pușcă.
El nu a rămas la masa de protocol, de după evenimentul pe teme de agricultură.
Se pare că președintele a plecat la Sibiu, pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a fost Regele Cioabă, dar și prietenul lui Băsescu.