Cici de la Sistem o încinge pe Elena Udrea

Elena Udrea a dansat la o terasă din Baia Mare pe muzica unei formaţii locale, în care s-a „înrolat” şi Ciprian Rogojan, adică „Cici de la Sistem”, informează ZiarMM.

Senatorul PDL Ciprian Rogojan a cântat la Baia Mare alături de o trupă locală, pe o terasă unde se afla alături de Udrea, potrivit România TV.

Fostul ministru n-a ratat ocazia şi a început să danseze alături de un alt coleg din PDL, senatorul Marius Bălu. Pozele au apărut în presa locală şi puse cu mândrie şi de Rogojan pe o reţea de socializare.

Plimbarea a avut loc vineri seară, cu o zi înaintea colegiului director al PDL, care s-a reunit la Baia Mare.