Tragedie în India: 20 de oameni uciși de tren

Douăzeci de persoane şi-au pierdut luni viaţa după ce au fost lovite în plin de un tren, în nordul Indiei, informează AP şi Xinhua.

Potrivit EFE, ar fi vorba de zece morţi şi 12 răniţi, toţi pelerini hinduşi care traversau o cale ferată din nordul Indiei. EFE precizează că, potrivit media locale, numărul morţilor este estimat între 15 şi 20 de persoane, dar că nu există deocamdată o confirmare oficială, potrivit Agerpres.

Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineţii în districtul Khagaria din statul Bihar şi s-a produs în momentul în care oamenii se dăduseră jos din alt tren în gara Dhamara, a explicat o sursă pentru agenţia indiană IANS.

Potrivit postului privat de televiziune NDTV, după accident, un grup de persoane l-a atacat pe mecanicul trenului Saharse Express care a provocat tragedia.

India are cea mai extinsă reţea feroviară din lume.