O marocană a născut un băiat la bordul unui avion care efectua o cursă între Bologna (Italia) şi Casablanca (Maroc), a anunţat luni comapnia Royal Air Maroc (RAM) într-un comunicat, relatează AFP, citată de Mediafax.
O marocană a născut un băiat într-un avion care efectua o cursă Italia-Maroc. „În vârstă de 39 de ani, femeia de naţionalitate marocană a simţit primele contracţii după câteva minute de la decolare. Comandantul de bord a decis, atunci, ca o măsură de precauţie, să devieze zborul spre Barcelona”, a anunţat compania.
Însă naşterea a avut loc „cu succes, cu câteva minute înainte de aterizarea” la Barcelona, cu ajutorul unei însoţitoare de bord şi unei moaşe care se afla printre pasageri.