Mihai Trăistariu este un om cu suflet mare. Artistul este foarte ataşat de animale. În fiecare lună, cântăreţul cheltuieşte peste 1.500 de lei pentru a hrăni câinii şi pisicile fără adăpost şi are mereu în portbagaj doi saci cu mâncare.
De mai bine de patru ani, Mihai Trăistariu îşi împarte câştigurile lunare cu mai multe suflete fără adăpost. Nu este vorba despre nişte oameni cărora soarta nu le-a fost favorabilă, ci despre 50 de patrupede, care s-au adunat pe lângă blocul cântăreţului. Cunoscut ca un mare iubitor de animale, artistul a fost transformat rapid de vecinii săi în „tatăl necuvântătoarelor”, aceştia aruncând în faţa imobilului în care locuieşte cântăreţul mai mulţi pui.
„Animalele stăteau pe lângă bloc, iar vecinii au făcut scandal. Aşa că le-am dus pe la prieteni sau chiar pe la unii vecini şi, ca să mi le ţină, le plătesc lumina sau le dau bani”, a spus acesta. Chiar dacă animalele nu mai stau lângă el tot timpul, tot Mihai este cel care se ocupă de întreţinerea lor.
„Eu mă ocup de hrana lor. Aşa am ajuns să am mereu în portbagaj doi saci cu mâncare şi, de câte ori văd un câine sau o pisică, mă opresc să le dau de mâncare. Cheltuiesc în jur de 1.500 de lei pe lună pe întreţinerea lor”, a declarat artistul.