Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat în privinţa unui posibil război civil în Egipt, într-un discurs susţinut cu ocazia sărbătorii care marchează sfârşitul Ramadanului, difuzat vineri de televiziunea de stat.
„Suntem îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în Egipt. Posibilitatea unui război civil se consolidează cu fiecare zi (…), o catastrofă”, a declarat ayatollahul Ali Khamenei.
El a cerut „poporului egiptean, liderilor politici, religioşi şi intelectualilor să conştientizeze (…) pericolele continuării acestei situaţii”, potrivit Mediafax.
De asemenea, el a condamnat „masacrul populaţiei şi utilizarea limbajului forţei de către grupuri populare, unele împotriva altora”, avertizând cu privire la ingerinţa unor ţări străine.