Jumătate din primul bailout, cel din 2010 şi care a valorat 209 miliarde de euro, a fost folosit pentru a acoperi împrumuturile şi dobânzile ajunse la scadenţă. Cu 60 de miliarde de euro s-au achitat împrumuturile scadente din perioada 2010 – 2012 iar cu 40 de miliarde de euro s-au plătit dobânzile acestor împrumuturi scadente. Alţi 48 de miliarde de euro au fost folosiţi pentru a recapitaliza sistemul bancar, scrie EuroPolitics.ro
Tragedia Greacă. Aşa a simbolizat lumea economică ce se întâmplă la porţile Atenei. Foarte poetic, dar, în realitate, datoria publică a Greciei a ajuns la 160%, şomajul se apropie de 28% iar statul aleargă într-o cursă contracronometru în care implementează măsuri de austeritate şi vizează privatizarea companiilor de stat.
Dar unde s-au dus banii primiţi de greci din primul bailout?
Jumătate din primul bailout, cel din 2010 şi care a valorat 209 miliarde de euro, a fost folosit pentru a acoperi împrumuturile şi dobânzile ajunse la scadenţă. Cu 60 de miliarde de euro s-au achitat împrumuturile scadente din perioada 2010 – 2012 iar cu 40 de miliarde de euro s-au plătit dobânzile acestor împrumuturi scadente, scrie europolitics.ro
Alţi 48 de miliarde de euro au fost folosiţi pentru a recapitaliza sistemul bancar. Deţinătorii de titluri de stat greceşti care au participat la restructurarea datoriei din 2012 au primit compensaţii în valoare de 35 de miliarde de euro.
Răscumpărarea de obligaţiuni care a avut loc tot în cursul anului 2012 a avut nevoie de alţi 11 miliarde de euro iar 15 miliarde de euro au fost distribuiţi la bugetul de stat pentru a acoperi diverse nevoi bugetare.
Unde se vor duce banii primiţi de greci, până acum, din al doilea bailout?
În baza celui de-al doilea ajutor financiar, care valorează 173 de miliarde de euro şi care se întinde pe patru ani, Grecia va primi de la Troica 5,8 miliarde de euro, FMI aprobându-şi partea de 1,7 miliarde de euro. 2 miliarde, însă, din acest împrumut, se vor întoarce la ţările creditoare în luna august. Practic, banii salvatori sunt primiţi pentru a-i plăti la loc pe investitori cu tot dobânda şi oferindu-le profituri mari. Mai era nevoie de aprobarea Parlamentului Germaniei pentru a se debloca şi restul de 4 miliarde de euro, aprobare care a venit în cursul zilei de ieri, din partea Comisiei Bugetare.
„Ţinând cont de poticnelile întâmpinate în reforma administrativă, eforturile ar trebui să se concentreze pe concedierea personalului necalificat”, a spus Lagarde, care a anunţat şi că FMI-ul va face plata nu mai devreme de 31 iulie.
Valoarea nominală a titlurilor de stat greceşti este de 1,9 miliarde de euro, în timp ce dobânda acestora ajunge la 76 milioane de euro. Băncile Centrale din zona euro deţin titluri de stat în valoare de 268 de milioane de euro iar dobândă la aceste titluri este de 10,7 milioane de euro.
În timp ce Troica a acceptat că Grecia să le impună investitorilor privaţi pierderi de 74%, nu va permite însă şi restructurarea acestor obligaţiuni şi care poartă o dobândă de 4%, bani care vor fi acoperiţi de contribuabilii greci din reducerile salariale şi majorările de taxe şi impozite.
Previziunile sunt sumbre pentru Grecia. În iulie 2014 se va trezi cu un deficit de finanţare de 4 miliarde de euro şi care se va mări până în 2016 în urma ajustărilor fiscale.