O definiţie a icoanei pe sticlă spune că aceasta se lucrează după model (izvod, izvor). Izvodul era scos periodic de vechi meşteşugari români pentru a se executa câteva lucrări şi după aceea era iar pus la păstrare. Modelele în circulaţie după care se lucrează au o vechime de 200-300 ani.
Pe icoanele de sticlă nu se semnează pentru că nu sunt originale. Scrisul este chirilic, dar fiind realizate de oamenii adesea analfabeţi, s-a denaturant în timp şi nu întotdeauna se înţelege numele sfântului sau al scenei reprezentate. Icoanele pe sticlă au apărut pentru prima dată în Ardeal (regiuni mai instărite, cu păduri, ca sursă de combustibil pentru fabricile de sticlă).
Primele icoane au fost găsite la Nicula, lângă Cluj, apoi la Sibiel, Făgăraş. Există câteva elemente tipice unei icoane pe sticlă: se desenează un personaj sau mai multe, restul spaţiului se umple cu chenare de flori, chenare de sfoară răsucită (Nicula), steluţă de Făgăraş (Ţara Oltului), Braşov (Scheii Braşovului). În Moldova icoanele sunt împodobite cu flori mai mari decât oamenii, practicându-se, ceea de se numeşte pespectiva inversă. În icoanele lucrate după tipic nu se foloseşte Rotring, ci cu pensule foarte subţiri sau peniţă. Astfel liniile ieşite din pensulă ies de diferite grosimi. Înainte pensulele se făceau din păr de coadă de pisică neagră culese la ora 12 noaptea. S-a încercat şi cu păr din coadă de cal sau de veveriţă. Pentru luminarea anumitor porţiuni se foloseşte o dungă albă ce dublează dunga neagră.
Culorile se folosesc aproape necombinate, poate doar mai stinse sau mai luminate. Se cumparau pulberi (oxizi, cristale) ce se sfărâmau în mojar şi apoi se amestecau cu ulei, gălbenuş de ou şi altele. Icoanele pe sticla sunt în general caracterizate de numărul mare de personaje (dovada lucrarile complexe unele chiar cu mai mult de 10 scene). Poate fi un personaj central cum ar fi Maica Domnului ce apare în trei ipostaze: veselă cu Sfântul Prunc, îndurerată cu Iisus pe cruce sau la Naşterea Domnului. Rama se freacă cu lumânare şi cu peria pentru a se obţine un luciu de icoană veche. Un detaliu interesant este faptul că icoanele pe sticlă au un chenar pentru a se şti până unde se întinde icoana (pentru a nu se crede că a fost acoperită de ramă). Chenarul poate ocoli toată lucrarea sau numai o parte, sub formă de buclă sau cupolă. (V.R.)
