Cehia are un nou premier

Preşedintele ceh, Milos Zeman, l-a desemnat pe economistul şi fostul ministru social-democrat Jiri Rusnok în postul de şef al unui „guvern de experţi”, pentru a înlocui cabinetul de centru-dreapta al lui Petr Necas, care a demisionat după un scandal de corupţie şi abuz de putere, scrie EVZ.

Rusnok, în vârstă de 52 de ani, a fost ministru de Finanţe în guvernul social-democrat condus de Zeman în 2001-2002, apoi ministru al Industriei şi Comerţului în alt guvern condus de acelaşi partid de stânga.

Premierul desemnat va trebui să-şi formeze cabinetul, care, odată aprobat de şeful statului, va face obiectul, în decurs de 30 de zile, al unui vot de încredere din partea deputaţilor.