Patricia Kaas, vizitată de Remus Truică

Patricia Kaas a declarat, luni, la Cluj-Napoca, unde va susţine un concert-tribut dedicat lui Edith Piaf, că reuşeşte să exprime ceea ce este şi prin cântecele acesteia, adăugând că „Piaf este o şcoală a emoţiei”, notează WOWbiz.ro

Patricia Kaas a afirmat într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj că la concertul pe care îl va susţine în cursul serii la Sala Sporturilor din municipiu va interpreta doar melodii cântate de Edith Piaf, turneul fiind un omagiu adus artistei.

Întrebată de jurnalişti dacă, în urma relaţiei cu un român, ar putea să locuiască în România, Patricia Kaas a spus că este curioasă să descopere această ţară din care a văzut doar aeroporturi şi săli de concerte.

„Viaţa va decide, nu ştiu. Eu sunt ca vântul, vin şi plec. În România, ar trebui să stau mai mult pentru a înţelege, descoperi ţara. Cunosc aeroporturi, săli de concerte, nu am vizitat România, nu pot să mă exprim. M-am întâlnit cu domnul Truică şi am vrut să ştiu dacă i-a plăcut concertul meu”, a spus Patricia Kaas.