Ședință de urgență la Guvern. Ponta propune zi de doliu național

Membrii Guvernului au ajuns deja la Palatul Victoria, unde premierul Victor Ponta va prezida ședința de urgență, care are loc drept urmare a tragicului accident din Muntenegru, unde și-au pierdut viața 19 oameni.

Victor Ponta a propus decretarea stării de doliu național, iar aceasta poate fi acceptată printr-o hotărâre a Guvernului.

De asemenea, premierul va conduce, începând cu ora 18:00, Celula de criză anunțată de Titus Corlățean, în urma tragicului accident.