Mama lui George Becali a primit luni o decoraţie din partea Patriarhului Daniel. Distincţia îi era oferită omului de afaceri Gigi Becali pentru donaţia în valoare de 180.000 de euro făcută în vederea restaurării bisericii „Sfânta Treime” din cartierul Ghencea. După ceremonie, mama lui Becali a declarat pentru România TV că tot ceea ce se întâmplă cu fiul ei este strigător la cer
„Fiul meu nu este vinovat cu nimic. Este strigător la cer ce se întâmplă. Toate au fost achitate, le-au deschis din nou. Pentru ce să facă închisoare? Pentru binefaceri, nu? Îi doresc de ziua lui să aibă sănătate şi încredere în Dumnezeu, în Sfânta Treime şi în Maica Domnului. Am primit mesaje de încurajare din toată ţara. Toată ţara regretă ce se întâmplă cu el. Nu e vinovat cu nimic. Aşteptăm să-l elibereze pentru că nu e vinovat. Mă rog zi şi noapte pentru el”, a declarat mama lui Becali pentru România TV.
Mama lui Becali a spus că nu o să meargă să-l viziteze pe latifundiar la închisoare pentru că nu poate suporta să-l vadă după gratii şi consideră că tot ce i se întâmplă fiului ei este o mare nedreptate.