„Mi-am îndeplinit cel mai mare vis, am câştigat cea mai importantă centură”, sunt cuvintele lui Lucian Bute, copleşit de emoţii la nunta cu aleasa sa, Elena. 500 de oameni au petrecut alături de ei până dimineaţă, scrie RTV.
Lucian Bute şi-a unit viaţa în faţa lui Dumnezeu cu aleasa inimii sale, Elena Aprozeanu. Slujba de cununie, oficiată de arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, a durat aproape două ore.
La ieşirea mirilor din Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au fost eliberaţi 30 de porumbei albi. Fericit şi emoţionat, Lucian Bute le-a arătat tuturor verigheta de pe deget şi a spus că este cea mai de preţ medalie pe care a câştigat-o în viaţa lui. De la biserică, mirii şi nuntaşii au plecat spre clubul exclusivist unde a avut loc petrecerea cu peste 450 de invitați.
„Mi-am îndeplinit unul dintre visele pe care le-am visat din totdeauna să devenim o familie. Astăzi s-a împlinit. Sunt foarte fericit şi emoţionat. Mulţumim naşilor şi celor care sunt prezenţi! Îmi doresc o famiie frumoasă. Îmi doresc copii şi să am întelegere şi liniste”, a declarat Bute emoţionat
Lucian Bute a arătat că este la fel de priceput la vals ca şi la box. A fost un dansator desăvârşit şi un mire fericit.
Ușor neatent, Bute s-a trezit fără nevastă, dar a recuperat-o apoi. I-o furase Ionuț Iftimoaie, cel care, de altfel, declarase înaintea petrecerii că el va fi cel care o va „răpi” pe aleasa inimii campionului.