Copos confirmă: Cristescu ia Rapidul!

George Copos a declarat că omul de afaceri Nicolae Cristescu va prelua clubul, în zilele următoare urmând să se semneze actele de vânzare-cumpărare. Rapidul are, după declarațiiile lui Copos, datorii de aproximativ patru milioane de euro, conform RTV.

„Rapidul va fi preluat de domnul Cristescu. Ne-am întâlnit de câteva ori, este un om extraordinar şi sunt sigur că va realiza lucruri frumoase la această echipă. Noi, cei din grupul Ana, ne vom retrage, iar ca să arătăm că suntem de bună credinţă, ne vom asuma şi un credit în valoare de 1,9 milioane de euro la bancă. Dânsul va avea de achitat aproximativ patru milioane de euro, sumă care reprezintă diverse datorii”, a declarat George Copos.

Oficialul rapidist a menţionat că semnarea actelor se va realiza în două-trei zile. „Eu acum nu sunt în Bucureşti, sunt la mare, dar mă voi întoarce. Zilele următoare, probabil în două-trei zile se vor semna şi actele”, a explicat acţionarul rapidist.