Criza euro, oprită de întâlnirea Ponta – Merkel

Premierul Victor Ponta se va întâlni, la Berlin, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Criza euro ar putea fi oprită, după întâlnirea, programată pe 10-11 iunie.

„În mod sigur, vizita din Germania are ca scop o revenire a relaţiilor bilaterale la un nivel care a existat în anii trecuţi şi care anul trecut, în 2012, în urma crizei politice din România, a suferit o perioadă de îngheţ, ca să spun aşa. Acesta este scopul principal. Dar dacă vorbim de politici publice la nivel naţional şi european, lucrurile sunt într-o continuă evoluţie şi nu sunt divizate în alb şi negru, cine-i cu socialiştii şi cine-i cu creştin-democraţii.

De altfel, am participat în urmă cu câteva săptămâni la un eveniment care, cel puţin pentru mine, a fost cel mai spectaculos eveniment politic din cariera mea: 150 de ani de la înfiinţarea SPD-ului, la care a fost cancelarul! A fost pentru mine o lecţie de politică de nivel înalt extraordinară”, a spus Victor Ponta, într-un interviu acordat agenţiei Deutsche Welle, citat de Mediafax.

În ultimele șapte zile, euro a crescut fugerător, ajungând de la 4,3320 la 4,5535.