Celebritatea pare să-l fi afectat serios pe fiul lui Will Smith. La doar 15 ani, Jaden Smith nu vrea să mai urmeze cursurile şcolare pentru că este de părere că este suficient de bogat.
Conform The Sun, Jaden a primit peste trei milioane de dolari de pe urma filmului „Karate Kid” şi a mai câştigat încă două milioane din veniturile strânse de aceeaşi producţie cinematografică.
„Mama și tata mi-au interzis la vârsta de zece ani să mă mai uit la televizor explicându-mi că mă prostesc. Asta până când am ajuns să fiu eu însumi la televizor. Acum mă gândesc serios să mă las de şcoală pentru că sunt suficient de bogat!”, a declarat Smith.
După ce a cântărit bine decizia foarte importantă pentru viitorul său, Jaden și-a anunțat părinții că s-a plictisit de școală. Puştiul se simte prea ocupat și a declarat că nu mai are timp de studii din cauza numeroaselor filmări, concerte și evenimente mondene. Viaţa de vedetă este grea şi cere unele sacrificii, iar Jaden se pare că a optat pentru renunţarea la şcoală.