Ei sunt datornicii vânduți lui Voiculescu

Dan Voiculescu a împărţit bani în dreapta şi-n stânga, susţine România TV. Potrivit sursei citate, printre cei care sunt datori-vânduţi la fostul preşedinte PC se numără şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, dar şi moderatorul Mihai Gâdea.

El ar avea de recuperat aproape 13 milioane de lei, 3 milioane de dolari şi 300.000 de euro din împrumuturi. Cea mai mare sumă de bani i-a acordat-o chiar fiicei sale, Camelia Voiculescu – aproape 12 milioane de lei.
Un alt împrumut aproape la fel de mare l-ar fi primit Elena Voiculescu. Aproape 3 milioane de dolari.
Voiculescu nu a dat bani cu împrumut doar în familie. Mihai Gâdea, moderatorul Antena 3, ar avea să-i plătească fostului patron 700.000 de lei.
Ministrul Agriculturii ar avea şi el datorii la Dan Voiculescu: aproape 300.000 de euro, bani pe care Daniel Constantin i-a împrumutat în 2010. Potrivit declaraţiei de avere a lui Dan Voiculescu, ministrul nu i-a înapoiat niciun euro până acum. Suma care trebuie să fie recuperată a rămas neschimbată – 295.000 de euro.