Un recidivist, aflat în stare de ebrietate, a terorizat duminică seara personalul de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. „A rupt uşa de la Chirurgie, a dat cu pumnii şi picioarele în uşa de la Interne şi a intrat în sala unde facem suturile şi toată lumea s-a speriat. În cei 13 ani de când lucrez în Urgenţă, nu am păţit aşa ceva”, a declarat medicul de gardă., conform Realitatea TV.
Cristian V., în vârstă de 35 de ani, a ajuns în jurul orei trei la Spitalul de Urgenţă cu un taxi. Avea o lovitură la cap şi era însoţit de un amic, Ioan C., de 27 de ani, cu care provocase în urmă cu câteva ore un alt scandal la un club din Petroşani. S-a dus la Urgenţă pentru a primi ajutor, însă fără nici un motiv s-a răzbunat pe toţi cei care au vrut să-l ajute.
De teama celor doi, medicii şi asistentele au fugit pur şi simplu din unitate, până au sosit poliţiştii. „Este vorba de două persoane care s-au prezentat în spital, au fost aduse de către un taxi, afirmând că au fost agresate. Una dintre persoane prezenta o plagă la nivelul scalpului, care sângera. După ce au coborât din taxi, cel lovit la cap (n.r. Cristian V.) s-a întins pe jos iar cei doi brancardieri ai mei au mers ca să aducă targa pentru a-l duce în Serviciul Chirurgie. A refuzat, şi brancardierii s-au dus după un cărucior, dar a refuzat şi acel lucru şi au început să facă scandal, să înjure, să întrebe cine i-a bătut şi apoi l-au lovit pe brancardierul nostru. Asistentele aşteptau în Chirurgie pacientul şi cei doi s-au îndreptat spre ele şi au intrat în cabinet înjurând. Apoi, cel lovit s-a întors şi a intrat în cabinetul de interne, s-a dezbrăcat şi a devenit din ce în ce mai violent. (…) A rupt uşa de la Chirurgie, a dat cu pumnii şi picioarele în uşa de la Interne şi a intrat în sala unde facem suturile şi toată lumea s-a speriat. În cei 13 ani de când lucrez în Urgenţă, nu am păţit aşa ceva, ca în seara aceasta”, a declarat Liliana Dumitru, medicul de gardă.
De asemenea, paznicul care a încercat să-l liniştească a fost bătut de individ.