UPDATE 19:20 Verdictul în dosarul ”Valiza” va fi dat pe 4 iunie. Magistrații au dezbătut mai bine de trei ore, după care au anunțat când va fi dată sentința. În tot acest timp, Gigi Becali a stat în incinta Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Gigi Becali a încheiat pledoaria în fața judecătorilor cu rugăciuni din Cartea de Rugăciuni.
UPDATE 16:15 Aceasta este pedeapsa pe care procurorii o cer pentru Gigi Becali, în dosarul Valiza. Audierile la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au încheiat. Magistrații vor anunța ziua în care se va da sentința. Procurorii cer o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare.
Gigi Becali se va prezenta în faţa instanţei supreme unde se judecă ultimul termen din dosarul „Valiza”, anunță RTV.
Latifundiarul din Pipera dă ochii cu judecătorii care l-au condamnat la închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Aceştia judecă şi dosarul „Valiza” în care Becali riscă alţi 5 ani de închisoare pentru dare de mită.
„Strategia noastră e de a combate recursul procurorului, pentru că soluţia instanţei de fond e aceea de achitare. Am vorbit de strategia în acest dosar, de a lămuri lucrurile şi în faţa completului de 5 judecători, în sensul că acea faptă pretins infracţională, potrivit reglementărilor internaţionale ratificate de Ro în 2002, nu constituie infracţiune de dare de mită. Soluţia de achitare e fundamentată pe această teorie. Există convenţii internaţionale, referitoare la corupţia activă în sectorul privat, potrivit acestora, această faptă nu constituie infracţiune de dare de mită”, a declarat Bogdan Vlad, avocatul lui Gigi Becali.
Gigi Becali a fost achitat iniţial, însă procurorii au făcut recurs şi cer închisoare cu executare.
Reprezentanţii instanţei supreme au declarat că pentru termenul de luni, 27 mai,Gigi Becali a fost citat la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat, din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv, tot de către ICCJ, la trei ani de închisoare cu executare într-un alt dosar, cel al schimbului de terenuri cu MapN.