Vasilica Florea, directorul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, a fost demisă de președintele Consiliului Județean. Asta în urma scandalului din această săptămână, când mai multe persoane bolnave au fost umilite.
În urma unor controale efectuate la DGASPC, a fost descoperit și faptul că şefa comisiei care se care se ocupă de evaluarea persoanelor cu handicap a fost condamnată în 2006, când era director al Casei de Asigurări de Sănătate, scrie RTV.
Actuala componenţă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din Prahova a fost decisă de Consiliul Judeţean fără avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a declarat, vineri, ministrul Mariana Câmpeanu.
În urma controlului făcut la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova s-a stabilit că nu s-a respectat procedura de evaluare complexă, conform legislaţiei în vigoare, în sensul că persoanele adulte au fost evaluate de membrii Comisiei de evaluare, şi nu de specialiştii Serviciului de evaluare complexă, singura structură cu atribuţii în acest sens, a spus ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Ministrul a precizat că verificările au arătat că angajaţii serviciului nu se deplasează la domiciliul persoanelor, astfel că evaluarea se face doar în baza documentelor.
„Este foarte grav că aceste evaluări nu se fac la domiciliul persoanei”, a spus Mariana Câmpeanu.
„Lipsa banilor nu justifică lipsa de respect”, a comentat ministrul Muncii.
Premierul Victor Ponta a cerut miercuri, în şedinţa de Guvern, reprezentanţilor ministerelor Muncii şi Sănătăţii, precum şi Corpului de Control al Guvernului să analizeze situaţia de la DGASPC Prahova, astfel încât să fie stabilit dacă vinovaţii trebuie concediaţi sau dacă trebuie schimbat sistemul.
„Rog cele două ministere, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii, împreună cu Corpul meu de control, să mă informeze dacă este o problemă de persoane, trebuie date afară acele persoane, dacă e o problemă de sistem trebuie să îmbunătăţim sistemul”, a spus Ponta.
Zilele trecute, în presă au apărut imagini revoltătoare în care mai mulţi bolnavi cu handicap erau nevoiţi să se chinuie pentru a urca scările sediului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova.
Două bătrâne în vârstă de 82 şi 74 de ani care au mers, marţi, la Direcţia de Asistenţă Socială Prahova pentru depunerea dosarului de handicap au fost transportate la spital după ce una dintre ele a leşinat la coadă, iar cealaltă a căzut pe scările instituţiei, suferind un traumatism cranian.
Luni, televiziunile au prezentat imagini cu o bătrână care venise la sediul DGASPC Prahova pentru reevaluarea dosarului de handicap şi care a fost filmată urcând scările sprijinindu-se în mâini şi cu ajutorul unui scaun din lemn.
Tot la Ploieşti, un bărbat cu piciorul amputat a fost nevoit să se prezinte în faţa comisiei de reevaluare.