Elena Udrea l-a luat la mișto pe Blaga

După ce Vasile Blaga, liderul PDL, a luat-o peste picior pe Elena Udrea, spunând că nu trebuie să facă „opoziție la opoziție”, replica acesteia a fost tăioasă.

„Din păcate pentru domnul Blaga, de multe ori blogul meu este mai preluat decât biroul de presă al partidului, de unde se dau declarații și comunicate care rămân între noi sau umplu căsuțele de spam ale jurnaliștilor”, a declarat Udrea.
„Sincer, m-aș fi așteptat ca domnul Blaga să mă laude pentru opoziția pe care eu, totuși, doar un simplu membru de partid, o fac USL, în condițiile în care, după ce dumnealui a pierdut în 2011 alegerile interne din partid în fața lui Emil Boc, nu a spus un cuvânt critic față de USL timp de un an, până a câștigat președinția PDL”, a adăugat blondina politiciană.
Vasile Blaga declarase, luni, că Elena Udrea „îşi poate aduce o contribuţie serioasă la vizibilitatea opoziţiei făcute de către PDL” şi nu trebuie să facă „opoziţie la opoziţie”, ci la USL.