S-a ales cu gâtul tăiat, după ce a vrut să-și vândă mașina

Un bărbat a vrut să-și vândă mașina, așa că a dat un anunț, iar primul client a apărut repede. Numai că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Cel care voia să vândă a fost tăiat la gât de cumpărător.

După ce a citit anunțul, cel interesat de mașina de aproximativ 60.000 de euro a sunat.

Potrivit IGPR, cei doi s-au întâlnit şi au efectuat câteva curse de probă. Aşa-zisul cumpărător i-a cerut proprietarului să se deplaseze cu autoturismul pentru ca şi soţia sa să-l vadă. Pe o stradă din Bucureşti, s-au întâlnit cu o femeie, care a urcat pe scaunul din dreapta faţă, iar presupusul soţ a trecut pe bancheta din spate, ameniţându-l pe proprietar cu un cuţit şi cerându-i să coboare din maşină.

Proprietarul s-a opus și a fost rănit în zona gâtului. Suspectul şi femeia cu care se întâlnise au coborât din maşină şi au fugit.

Victima a ajuns pe propriile picioare la spital și nu se află într-o stare gravă, potrivit purtătorului de cuvânt IGPR, Raluca Şeucan.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore.