Andreea Mantea a dezvăluit fanteziile sexuale ale admiratoarelor cu Ștefan Stan

Andreea Mantea și Ștefan Stan s-au despărțit, după ce câștigătorul de la „Vocea României” și-a înșelat iubita. El a și recunoscut asta și acum regretă. Andreea, la fel. Ea a ținut să spună ce fel de femei îl abordau pe Ștefan și ce fantezii sexuale aveau acestea cu el, scrie Libertatea.ro.

„De când sunt cu el, am văzut ce prieteni are, ce prietene are, ce fane are şi puţini sunt cei care i-au vrut binele cu adevărat.

Cât despre această domnişoară, nu aş vrea să vorbesc urât despre ea. Dar, Ştefan a avut dreptate când a spus că este uşor accesibilă. Stau şi mă întreb unde este demnitatea ta de femeie când ştii că el urmează să se căsătorească şi şi-a declarat public iubirea, iar tu îi trimiţi mesaje?

Au fost femeie măritate cu copiii care îi propuneau nopţi fierbinţi în diverse poziţii şi cu diferite tipuri de sex. Aceste tinere se ofereau şi insitau. Sunteţi penibile! Aţi luat-o razna, fetelor!”, le-a atacat Andreea Mantea pe admiratoarele care i-au distrus relaţia.

Totuşi, cu toate că a fost minţită şi înşelată, prezentatoarea tv a recunoscut la Kanal D că încă are sentimente pentru fostul ei iubit: „Îl iubesc, chiar dacă a recunoscut că a avut o aventură. Iubirea s-a micşorat într-adevăr, dar sentimentele nu au dispărut. Pot să trec peste ce a făcut el, dar nu poate să-mi recâştige încrederea”.