Premierul s-a înţeles cu preşedintele asupra numirii judecătorului la CEDO

Premierul Victor Ponta i-a anunţat pe membrii CSM că a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu pe tema numirii desemnării din partea României a judecătorului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi că amândoi au sesizat faptul că problema trebuie rezolvată în termen.

„Eu am sesizat problema şi am discutat atunci cu preşedintele, amândoi am sesizat problema”, a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta se află la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), la şedinţa secţiei de judecători, printre subiectele propuse pentru discuţii fiind şi procedura de nominalizare a candidaţilor la funcţia de judecător la CEDO din partea României.

CSM şi Ponta, în conflict

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională (CC) cu soluţionarea unui conflict de natură constituţională între autoritatea judecătoarească şi Guvern privind modificarea procedurii de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

„S-a apreciat că, prin schimbarea de către Guvernul României a mecanismului de numire a judecătorului român la CEDO, prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, s-a adus atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, în condiţiile în care a fost vidată de substanţă o atribuţie fundamentală a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa – prevăzută de art. 133 alin. 1 din Constituţia României – de garant al independenţei justiţiei”, a precizat CSM.

Totodată, CSM consideră că modificarea acestui mecanism prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului încălcă dispoziţiile articolului 115 alineatul 6 din Constituţie – astfel cum au fost constant interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale -, conform cărora ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

Reacţia premierului

Premierul Victor Ponta a afirmat, însă, miercuri, că majoritatea ţărilor europene propun un judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului printr-o procedură guvernamentală, deoarece în acest caz nu există un „monopol” sau obligaţia ca persoana în cauză să fie de profesie judecător. El a adăugat că i se pare normal să se apeleze la Curtea Constituţională atunci când există o neînţelegere între Guvern şi CSM şi a asigurat că va respecta orice decizie a CC.

Premierul anunţa, marţi, că i-a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a clarifica cine anume are atribuţia numirii judecătorului României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv o comisie guvernamentală sau Consiliul Superior al Magistraturii.