Apropierea alegerilor în cea mai puternică țară din Europa, din punct de vedere economic, duce la analize din ce în ce mai aprofundate privitoare la rolul pe care l-a jucat Germania ultimilor ani în viața Uniunii Europene.
Dacă până acum presa teutonă era, aproape fără excepție, de partea cancelarului Merkel în lupta cu celelalte state ale Europei, se pare că lucrurile se schimbă accelerat. Într-un material amplu, sub titlul Încăpăţânată şi egotistă: Europa are dreptate să se îndoiască de conducerea germană în zona euro, DER SPIEGEL dă de înțeles, cu subiect și predicat, că politica Merkel a reprezentat un insucces enorm.
Iată ce susține DER SPIEGEL:
Drama cipriotă a evidenţiat că actuala criză din zona euro devine o luptă pentru hegemonia Germaniei în Europa. Aparent, Merkel şi Schäuble par să acţioneze pentru stabilizarea economiei. În realitate, ei cetluiesc alte naţiuni în lanţurile datoriilor.
Pe tot parcursul crizei financiare din Cipru, puterea germană a fost vizibilă. Dar Germania urmăreşte obiective greşite şi arată că este incapabilă să-şi exercite corect puterea. Liderii ciprioţi au venit cu ideea de a-i face pe proprii mici depunători părtaşi la falimentul băncilor – cu acceptul Germaniei – pentru că au vrut să respecte principiul „crimă şi pedeapsă”.
Toată Europa, toată lumea chiar a observat asta. În ciuda asigurării depozitelor şi a promisiunilor cancelarului Angela Merkel, până la urmă, au de suferit oamenii de rând? Planul a căzut şi acum povara cade mai ales pe ruşii bogaţi. Dar răul a fost făcut, încrederea a fost subminată. Cât mai valorează acum, cu adevărat, cuvântul cancelarului? Ciprul a dovedit încă odată că Europa nu se poate baza pe germani.
Din fericire, euro-grupul a făcut acum mişcarea corectă. Cei cu depozite mai mici sunt în siguranţă, o bancă declară faliment şi cealaltă îşi reduce dimensiunile. Dar scenele din ultima săptămână nu se potrivesc deloc cu imaginea pe care o proiectează Europa: bancheri iresponsabili riscă banii unor bogaţi care şi-au făcut averile din spălarea de bani, iar politicienii ajută ambele grupuri să se salvze cât mai bine posibil – pe seama oamenilor de rând, care nu au nici resursele, nici influenţa necesare pentru a se pune la adăpost. Şi toate acestea se petrec sub dominaţie germană.
A fost un semn. Cancelarul şi germanii îşi permit luxul de a se considera buricul pământului. Amintirea istoriei este ştearsă, cu excepţia serilor în care ne înfăşurăm confortabil în pături şi urmărim degradarea morală înfăţişată de serialele TV despre al doilea război mondial, ca recenta miniserie germană „Mamele noastre, taţii noştri”. Dar toate acestea nu înseamnă nimic pentru prezent. Aşa cum s-a mai întâmplat de două ori în istoria noastră recentă, germanii se afundă tot mai adânc în conflicte cu vecinii noştri – indiferent de preţ. Este un drum care ar putea foarte uşor duce la teama de o hegemonie politică germană pe continent. De altfel, ideea lui Merkel despre integrarea europeană nu înseamnă altceva decât că Europa trebuie să se încline în faţa voinţei politice a Germaniei.
Pe măsură ce necazurile Ciprului s-au accentuat, a fost dezvăluit un adevăr despre politica germană: germanii sunt caracterizaţi de o încăpăţânare pe care ei o consideră respectarea principiilor, dar care nu este, de fapt, decât siguranţă de sine exacerbată. Prin manevrele sale europene, Merkel a încălcat toate tradiţiile vest-germane. Şi a făcut-o cu mai puţine scrupule decât atunci când a încălcat tradiţiile propriului partid.
Principalul consilier al lui Merkel în probleme europene, Nikolaus Meyer-Landrut, i-a prezentat planul în vara lui 2011: toate lucrurile pentru care este răspunzător Bruxelles-ul funcţioneaă perfect, în vreme ce domeniile de resortul statelor membre sunt dezorganizate. Astfel, ar fi logic să i se confere Bruxelles-ului mai multă putere. Dar Merkel a decis altfel.
Sub conducerea Angelei Merkel, Europa statelor naţionale a renăscut – tendinţă împotriva căreia fostul cancelar Helmut Schmidt s-a pronunţat cu tărie. „Curtea Constituţională Federală a Germaniei, Bundesbank şi cancelarul Merkel acţionează de parcă ar fi centrul Europei, spre exasperarea vecinilor noştri”, a spus el, şi o parte a opiniei publice este înclinată să aibă „o opinie naţional-egotistică” despre Germania. Schmidt, care a trăit în perioada Germaniei naziste şi a celui de-al doilea război mondial, nu este un om care să folosească uşor astfel de cuvinte.
Nikolaus Blome, redactor şed adjunct al tabloidului de mare circulaţie Bild, a scris un editorial în care i-a numit pe parlamentarii ciprioţi „ciprIDIOŢI”, pentru că au respins prin vot planul UE de impozitare a depozitelor bancare. Dar dacă am aflat ceva din cărţile pentru copii, este că cei care se consideră înconjuraţi de idioţi sunt ei înşişi idioţi. Din această criză a euro apare un conflict asupra hegemoniei germane în Europa. Pare bazat pe economie, dar de fapt este bazat pe politica puterii.
Germanii cetluiesc populaţia Europei cu lanţurile datoriilor – acţiune pe care antropologul american şi activist al mişcării Occupy Wall Street David Graeber o consideră pernicioasă. „Dacă istoria ne învaţă ceva, este că nu există modalitate mai bună de a justifica relaţiile bazate pe violenţă, de a face ca aceste relaţii să pară morale decât prin reformularea lor în termeni de datorie, mai presus de toate, pentru că astfel pare că victima greşeşte cu ceva”, a scris el în cartea sa apărută în 2011 „Datoria: primii 5.000 de ani”.
Germania plăteşte pentru (şi profită de) criză
Ca în trecut, şi astăzi cei sărmani sunt ridiculizaţi. Oricine are datorii este vinovat de crimă. Acest mod de gândire lasă loc atât acuzaţiilor, cât şi autocompătimirii, aşa cum a relevat editorialistul conservator Hugo-Müller Vogg. „Fără garanţiile germane, nu ar fi posibilă nicio salvare”, a scris el în Bild, săptămâna trecută. „Cu toate acestea, dintre toţi, noi, germanii, suntem ţinta criticilor, chiar a urii, în ţările afectate de criză. Cancelarul este denigrat purtând o mustaţă ca a lui Hitler, drapelele germane sunt sfâşiate şi noi, germanii, suntem cei răi, acuzaţi de toate necazurile.” De aici pornesc discuţii în baruri şi acasă, la cină, între proletari şi intelectuali – cine ar putea asigura un succes răsunător în viitoarele alegeri federale noului partid populist de dreapta „Alternativa pentru Germania”.
Este o minciună. Germanii nu doar au plătit pentru criză, au şi profitat de ea. Economiile din plata dobânzilor, de care a beneficiat Germania de la începutul crizei, s-au ridicat la 10 miliarde de euro, doar anul trecut. La acestea se adaugă plata dobânzilor de către statele datoare. Realitatea crizei euro este următoarea: săracii din Atena le plătesc bogaţilor din Germania.
Asemenea experimente au eşuat în trecut şi vor eşua şi în viitor. Europenii nu vor permite. În timp ce îşi aclamă cancelarul, germanii ar trebui să-şi amintească spusele fostului lider al euro-grupului, Jean-Claude Juncker: „Oricine crede că eterna poveste a războiului şi păcii în Europa a fost definitiv încheiată riscă să facă o greşeală monumentală. Demonii nu au fost alungaţi; sunt doar adormiţi”.
