Jaf armat la o casă de amanet

CONSTANŢA. Mai multe bijuterii din aur au fost furate, ieri, de la o casă de amanet, autori neidentificaţi încă pătrunzând în societatea comercială prin spargerea vitrinei sediului acesteia.

Şeful Secţiei nr. 1 a Poliţiei Municipiului Constanţa, Emil Pârvu, a declarat că din primele verificări efectuate a reieşit că au fost furate trei-patru pliculeţe cu bijuterii, însă nu se cunoaşte cu exactitate valoarea prejudiciului produs, ancheta fiind în curs de desfăşurare. „Geamul a fost spart cu o piatră, în jurul orei 7,00. S-a declanşat sistemul de alarmă al firmei, însă până la ajungerea agenţilor de pază la faţa locului hoţii au fugit“, a menţionat poliţistul. Potrivit acestuia, în incinta în care s-a pătruns fraudulos funcţionează atât casa de amanet, cât şi o bijuterie, hoţii furând se pare doar din casa de amanet pentru că aceasta „era mai aproape de uşa de la intrarea în spaţiul respectiv“. Un alt jaf s-a produs la sfârşitul săptămânii trecute, la Mangalia, când casiera unei case de schimb valutar a fost ameninţată cu un pistol de doi indivizi mascaţi, armă ce s-a dovedit a fi de jucărie. Femeia a fost obligată să le dea celor doi banii din seiful firmei, în sumă totală de 45.000 de lei. Atacatorii au putut fi surprinşi de camera video montată în societatea comercială, existând imagini din timpul jafului. Şi în acest caz ancheta este în derulare, existând un cerc de suspecţi. (O.M.)