Zi decisivă pentru Adrian Năstase

Adrian Năstase a fost adus, luni dimineaţă, de la Penitenciarul Jilava la Tribunalul Bucureşti, unde se va decide eliberarea condiţionată a fostului premier.

Hotărârea privind cererea lui Adrian Năstase de eliberare condiţionată după executarea unei treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul „Trofeul calităţii” va fi definitivă.

Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat la intrarea în Tribunalul Bucureşti că se aşteaptă ca spiritul de dreptate şi corectitudinea să triumfe şi, după mai bine de 300 de zile de când a fost încarcerat, fostul premier să fie alături de familie.

Cazacu a precizat că apărarea este pregătită şi va combate recursul DNA cu argumente care ţin de cauză. Avocatul a mai spus că, în opinia lui, recursul procurorilor DNA este lipsit de consistenţă.

La Tribunalul Bucureşti a vernit şi Andrei Năstase, care a declarat că nu are emoţii şi speră ca tatăl lui să meargă astăzi acasă.

Întrebat cum îl aşteaptă acasă pe Adrian Năstase, Andrei Năstase a spus că nu este nimic special, sunt doar cei din familie. El a precizat că mama lui se simte mai bine, dar nu a putut să vină la Tribunal şi îl aşteaptă acasă.

La Tribunalul Bucureşti a venit şi Codrin Ştefănescu, el declarând că justiţia trebuie să facă dreptate şi Adrian Năstase trebuie eliberat din motive foare bine cunoscute.

Codrin Ştefănescu a spus că o parte a justiţiei este coruptă şi răspunde la comenzi politice, iar DNA a făcut tot ce se poate pentru a-l ţine pe Adrian Năstase în penitenciar.