Primarul sectorului 5, social-democratul Marian Vanghelie, şi-a cerut scuze, sâmbătă, de la preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, în cadrul discursului rostit cu ocazia alegerii conducerii organizaţiei PSD sector 1.
Vanghelie şi-a justificat gestul argumentând că preşedintele de onoare al PSD are întotdeauna dreptate, apreciere întâmpinată cu aplauze de către cei din sală. Vanghelie i-a dat dreptate lui Iliescu în ceea ce priveşte faptul că durează foarte mult până când un politician adevărat se formează, fiind deschis către noile generaţii.
Vanghelie i-a mai îndemnat pe tinerii din PSD să aibă demnitate, adăugând că „minciuna nu ţine la infinit”. ”Îi cunosc pe cel puţin 30% dintre cei din sală ca în urma unei radiografii, ştiindu-le calităţile şi defectele”, a spus el.
Vanghelie a salutat prezenţa în sală a lui Adrian Năstase, însă, realizând că a greşit, s-a corectat şi a precizat că de fapt este vorba de Andrei Năstase, fiul fostului premier. Marian Vanghelie a fost de părere că Adrian Năstase este o adevărată „instituţie în cadrul PSD”, a admis că nu a fost mereu fanul fostului premier, dar a adăugat că toţi trebuie să recunoască meritele şi contribuţia lui Năstase pentru partid.
Primarul sectorului 5 şi-a exprimat speranţa că în urma alegerii europarlamentarului Cătălin Ivan în fruntea filialei PSD sector 1 va fi mulţumit 100% de activitatea acesteia.
Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean a transmis participanţilor salutul preşedintelui partidului, premierul Victor Ponta, precizând că reuniunea social-democraţilor din sectorul 1 este una importantă deoarece în astfel de situaţii se face bilanţul politic şi se pun bazele organizării viitoare.
El a subliniat că este necesară construirea unei echipe puternice, a unei organizaţii eficace.
La eveniment sunt prezenţi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, vicepreşedintele PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu.