La mai bine de un și jumătate de la deschiderea Național Arena problemele cu gazonul dau în continuare bătăi de cap. Se pare și în această seară, la meciul Steaua -Chelsea din prima manşă a optimilor Ligii Europa, gazonul de pe Naţional Arena se prezintă într-o stare deplorabilă.
Mai sunt doar câteva ore până la startul mult așteptatului meci, care va începe la ora 20.00, dar suprafaţa de joc este într-o stare deplorabilă. Potrivit fostul fotbalist Adrian Matei, iarba este foarte mică şi rară, ceea ce va pune foarte mari probleme ambelor echipe.
„Faptul că nu prea este iarbă va pune probleme în special jucătorilor tehnici şi cred că ambele echipe vor fi dezavantajate. Tehnica e principalul atu al steliştilor, dar poate să fie şi o strategie, dacă cei de la Steaua cred că Chelsea este mai tehnică. Iarba fiind tânără, subţire şi rară şi faptul că este mai mult pământ va afecta circulaţia balonului, care nu va mai avea aceeaşi „preluare” şi care poate sări, punând astfel probleme jucătorilor”, a explicat Matei la sport.ro.