Sex: Află cât eşti de perversă în pat

Trăind într-o societate în care sexul este la putere – ştii vorba aceea, „sexul vinde” – şi fiind bombardată din toate direcţiile cu sfaturi pentru a-ţi îmbunătăţi viaţa sexuală, nu poţi să treci cu vederea peste toate acestea, ci mai degrabă ai vrea să încerci şi tu noi experienţe.

Dacă până acum nu ai „gustat” decât sex cuminte, iată cum ai putea să-ţi condimentezi un pic viaţa sexuală:

Conversaţia

Totul porneşte de la o discuţie. Dacă nu ştii cum să introduci subiectul, te poţi lega de o melodie cu versuri explicite sau o scenă fierbinte dintr-un film. Mai întâi îi poţi spune să revedeţi împreună secvenţa şi apoi să o puneţi în practică. În orice caz, atunci când vrei să-i ceri să faceţi sex şi altfel, nu aborda un ton de reproş, ci povesteşte-i ce altceva ai vrea să încercaţi împreună.

Începeţi uşor

Nu trebuie să încerci totul din prima, ci ai destul timp la dispoziţie pentru a lua fiecare fantezie în parte. În plus, ai nevoie de ceva timp ca să îţi dai seama ce îţi place mai mult, aşa că nu te grăbi să ajungi la sex shop ca să-ţi alegi tot felul de jucării. Înainte de asta, poţi discuta cu prietenele, cu iubitul şi poţi căuta cât mai multe informaţii pe Internet, totul îţi poate fi de ajutor.

Dacă nu ai idee ce ai vrea să încerci, pune-ţi toate ideile pe o foaie de hârtie şi roagă-ţi iubitul să facă acelaşi lucru, apoi discutaţi-le. Ce aţi vrea mai mult – senzaţii mai puternice sau o legătură emoţională mai profundă în timpul actului sexual? Plecând de la aceste idei puteţi ajunge de la câteva palme peste fund la bondaj sau, pe partea cealaltă, la sexul tantric.

Excită-i simţurile

După ce ai stabilit ce vrei să încerci, pasul următor este preludiul. Excită-i simţurile partenerului tău altfel decât ai făcut-o până acum – poţi încerca de la fructe afrodisiace, la atingeri cu pene pufoase şi până la masajul senzual cu lubrifiant 2-in-1 (lubrifiant care poate fi folosit şi pe post de ulei de masaj). După ce aţi petrecut câteva minute astfel, continuă să-i oferi senzaţii tot mai intense (şi el ţie, asemenea), până ajungeţi la ceea ce v-aţi propus. Dacă bondajul este ţelul, încearcă să-l legi mai întâi cu eşarfe din materiale plăcute la atingere.

Citeşte mai multe pe Unica.ro