UPDATE
Premierul Victor Ponta l-a demis pe secretarul de stat Valentin Preda, ridicat de DNA marţi, din faţa Ministerului Dezvoltării.
Potrivit surselor Realitatea TV, ar fi fost organizat un flagrant, în urma căruia au fost reţinuţi atât Valentin Preda cît şi şoferul acestuia. Asupra secretarului de stat ar fi fost găsite două plicuri de culoare maro, însă conţinutul acestora nu a fost dezvăluit.
La această oră au loc percheziţii şi audieri, conform aceloraşi surse.
Direcţia Naţională Anticorupţie a confirmat oficial că în prezent există o anchetă a procurorilor DNA în care ar fi vizat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Valentin Preda, dar că nu s-au luat până acum măsuri preventive faţă de acesta.
„Confirm că este o anchetă a procurorilor anticorupţie în care ar fi vizat Valentin Preda şi că până în prezent nu s-a luat nicio măsură preventivă faţă de acesta”, a declarat, pentru Agerpres, Gabriela Balaban, reprezentant al Biroului de presă al DNA.
Valentin Preda a fost surprins, recent, alături de ministrul Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu, la masa în oraş. Cu doar o lună în urmă (pe 3 ianuarie), Fenechiu îl elibera din funcţie pe Preda. Două săptămâni mai târziu însă, Preda îşi relua postul.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Valentin Preda, a fost ridicat de către procurorii DNA chiar din faţa Ministerului. Preda ar fi suspectat de fapte de corupţie, potrivit unor surse Realitatea TV.
Valentin Preda, fost consilier al primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a fost numit secretar de stat la Ministerul Transporturilor în mai 2012, pe vremea ministrului Ovidiu Szilaghi.
Valentin Preda s-a ocupat de numirea managerilor privaţi la companiile TAROM SA şi CFR SA, iar în momentul de faţă se ocupa de relaţia cu sindicatele.
Valentin Preda este cunoscut ca un apropiat al lui Radu Mazăre, dar şi al Ancăi Boagiu.