SCANDAL in Germania: Desi a criticat in termeni foarte duri Iranul, o membra a Parlamentului a BATUT CUBA cu ambasadorul, venit la Berlin

Deși a criticat în termeni foarte duri Iranul, mai ales în ceea ce privește felul în care sunt tratate femeile în această țară, parlamentara germană Claudia Roth a fost filmată în timp ce a bătut palma cu ambasadorul Iranului la Berlin, ca semn de prietenie.

Scena s-a petrecut când cei doi s-au întâlnit la o conferință organizată în Munchen. Ambasadoarea Claudia Roth nu a fost singura criticată pentru respectivul gest, ci și ambasadorul Ali Reza Sheik.

„Ambasadorul Republicii Islamice a Iranului nu dă mâna niciodată cu femei și nici nu a dat vreodată mâna cu Claudia Roth”, s-a grăbit să precizeze purtărorul de cuvânt al Ambasadei Iranului. Tot ce a făcut ambasadorul a fost să-i facă cu mâna parlamentarei germane, care a interpretat în mod greșit gestul și a bătut palma cu acesta. „A fost foarte suprins de acest gest”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
În ceea ce o privește pe Claudia Roth, aceasta a precizat că a bătut palma cu ambasadorul pentru că îl cunoaște de foarte mulți ani, însă că rămâne o susținătoare a „mișcării de opoziție din Iran”.