Surprinzătoare intervenţia Ministerului Public în lupta dintre SC VITIFAM SRL, ADS şi A&S Internaţional 2000, motiv pentru care VITIFAM SRL a depus plângere la Inspecţia Judiciară a CSM împotriva procurorului Mihaela Cozmaciuc, de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.
În această plângere se arată cum procurorul Mihaela Cozmaciuc a promovat calea de atac a recursului „cu nerespectarea vădită a dispoziţiilor legale”. Este vorba tot de dosarul 1281/2/2008, în care A&S Internaţional 2000 SRL are calitate de intervenient în interesul ADS. „La sesizarea intervenientei A&S Internaţional 2000 SRL, procurorul Mihaela Cozmaciuc a promovat calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr.270/16.06.2011.
În acest scop, magistratul nu a studiat nici actele dosarului, nici hotărârea recurată în vederea stabilirii necesităţii (ca urmare a unor vicii de legalitate a acestei hotărâri) şi oportunităţii (prin prisma protejării intereselor statului român faţă de care are această obligaţie) promovării recursului, ci doar a preluat în mod fidel argumentele invocate prin recursul promovat de intervenienta A&S (…) Recurentul, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin procurorul Mihaela Cosmaciuc, formulează pe calea de atac a recursului inclusiv critici care vizează temeinicia deciziei recurate, cât şi modalitatea în care instanţă de apel a interpretat şi valorificat probatoriul administrat în cauză”, se arată în sesizarea făcută la CSM de conducerea VITIFAM SRL.
În sesizare se subliniază faptul că procurorul Mihaela Cozmaciuc „şi-a exercitat profesia cu gravă neglijenţă, cea ce a condus la o gravă eroare judiciară” şi că „procurorul a promovat o cale de atac vădit neîntemeiată (…) cu nerespectarea principiilor elementare de drept şi ale normelor procesuale în materia recursului”. De altfel, procurorul, în motivele de recurs promovate, aduce în discuţie aspecte ce ţin de aplicabilitatea Legii 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă, ignorând faptul că acestea au fost tranşate în mod irevocabil printr-o decizie de casare a ICCJ nr. 3932/30.11.2007, prin care ICCJ trimisese cauza spre rejudecare, pentru a se reface expertiza şi a se stabili clar suprafaţa necesară exploatării fiecărui activ cumpărat de SC VITIFAM SRL.
Inspecţia Judiciară a verificat modul în care a promovat procurorul Mihaela Cozmaciuc acest recurs. Şi s-a pronunţat: Procurorul Mihaela Cozmaciuc nu a greşit cu nimic aplicând corect legislaţia în vigoare. Doar a produs statului un prejudiciu, în timp, de peste 20 milioane euro.
Precedentul a fost creat nu de procurorul Cozmaciuc Mihaela, ci de Brumărescu, care la Strasbourg a avut câştig de cauză iar statul român a plătit pagubele. În cazul Vitifam acestea se ridică la peste 20 milioane de euro. Cine le va suporta, cine a avut acest interes şi de ce natură a fost? Oare, după atâţia ani de practică ca şi procuror să nu fi cunoscut îndeajuns de bine legislaţia în domeniu?
AVEREA PROCURORULUI MIHAELA COZMACIUC
Cu ani în urmă, la începutul carierei sale de procuror, Mihaela Cozmaciuc era o femeie modestă, care trăia din decentul salariu. Anii au trecut, şi-a întemeiat o familie alături de Cezar, fost jurist în cadrul unei bănci, care în timp a ajuns un celebru avocat, cu propriul cabinet, cât şi parteneri de mare nădejde. Aceştia, în timp, au ajutat familia Cozmaciuc cu sume foarte mari de bani, aşa cum reiese din declaraţia de avere a soţiei.
Au mai trecut ceva anişori, timp în care „afacerile” cei doi au început să prospere. Cezar Cozmaciuc a devenit celebru în avocatură, el alegându-şi cu mare grijă clienţii. Unul dintre cei mai importanţi a fost DAN VOICULESCU, care se judecă într-un proces civil pentru suma de 60 milioane de euro. Oare, acest proces va ajunge şi la Curtea de Apel?
Munca familiei se regăseşte şi în declaraţia de avere a doamnei Cozmaciuc, care în bănci are depozite de circa 140 de mii de euro. Dobânda primită pentru aceşti bani este de maxim 6% pe an. În jur de 8200 euro.
În paralel, la bănci diferite are credite de circa 50 de mii de euro, pentru care plăteşte o dobândă anuală care poate ajunge până la 20%. Adică circa 10 mii de euro pe an. Prudenta doamnă Cozmaciuc a deschis 17 conturi curente şi depozite în opt bănci diferite. Prudenţă faţă de cine, de o eventuală închidere a uneia dintre bănci sau de ochii cui nu trebuie?
CONSECINŢELE RECURSULUI LA RECURS
În urma Hotărârii CEDO în cauza Brumărescu vs. România, prin OUG 58/2003 a fost modificat Codul de procedură civilă, în sensul că s-a renunţat la calea de atac a recursului în anulare şi, în consecinţă, procurorul poate să introducă toate căile de atac ordinare sau extraordinare, indiferent dacă a participat sau nu la procesul respectiv. În cauza Brumărescu vs. România se ştie situaţia de fapt: reclamantul câştigase irevocabil o acţiune în revendicare împotriva Statului, dar hotărârea a fost desfiinţată în urma introducerii unui recurs în anulare de către Procurorul General al României.
În cauza judecată la Strasbourg, CEDO a notat că, la data faptelor, procurorul general al României, care nu era parte în procedură, avea competența de a ataca o hotărâre definitivă şi nu era ţinut de un termen. Totuşi, CEDO a arătat că, admiţând recursul în anulare în acest caz, ICCJ a şters în întregime o procedură judiciară care se finalizase, deci care dobândise „autoritate de lucru judecat” şi care, în plus, fusese şi executată. CEDO a mai arătat că „dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenţie a fost încălcat”.
Reprezentanţii SC Vitifam SRL se raportează la acest caz, susţinând că există mai multe similitudini: şi în acest litigiu e vorba de o hotărâre irevocabilă şi avea autoritate de lucru judecat, mai mult, era executată, deoarece se încheiase, ca efect al hotărârii, contractul de concesiune nr.11/2011 dintre ADS şi SC Vitifam SRL. Conducerea S.C. Vitifam SRL subliniază faptul că, ţinând cont de toate argumentele sus-menţionate, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este un „recurs la recurs şi vine în contradicţie cu jurisprudenţa CEDO”.
Jurisprudenţa CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
Inadmisibilitatea recursului exercitat de către procuror într-un proces civil la care nu a luat parte. Motive de recurs tranşate irevocabil de către INSTANŢA SUPREMĂ. Exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti DEFINITIVE care a dezlegat, în virtutea art. 315 c.pr.civ., doar aspecte ce ţin aprecierea probatoriului
Conform art. 20 din Constituţie, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, Curtea Constituţională reţinând că „interpretarea instanţei de contencios european, în virtutea principiului subsidiarităţii, se impune şi faţă de instanţa de contencios constituţional naţional”. Credem că cele reţinute de Curtea Constituţională se aplică tuturor instanţelor române, nu numai instanţei de contencios constituţional.
Codul de procedură civilă a fost modificat de mai multe ori în ultimii ani, unul dintre scopuri fiind şi acela de a-l adapta jurisprudenţei CEDO (spre exemplu prin eliminarea recursului în anulare).
Posibilitatea procurorului de a ataca hotărâri judecătoreşti în materie civilă a evoluat odată cu rolul acestuia în procesul civil.
Potrivit art. 45 alin. 5 din Codul de procedură civilă, art. 27 litera f) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească sau art. 60 lit. f) din noua lege privind organizarea judiciară – Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 – Ministerul Public poate exercita căile de atac împotriva oricăror hotărâri judecătoreşti.
Aşa cum se arată în literatura de specialitate, procurorul poate exercita toate căile de atac (ordinare sau extraordinare, de reformare sau de retractare), împotriva tuturor hotărârilor judecătoreşti, inclusiv cele date în procesele la care nu a participat sau a celor în cazul cărora nu poate introduce acţiunea civilă.
În urma hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauză Brumărescu c. României ( şi în cele câteva zeci de cauze similare care i-au urmat acestui „precedent”), prin O.U.G. 58/2003 a fost modificat Codul de procedura civilă în sensul că s-a renunţat la calea de atac extraordinară a recursului în anulare. În consecinţă, actualmente, procurorul poate introduce toate căile de atac ordinare şi extraordinare, indiferent dacă a participat sau nu la procesul respectiv.
Prima hotărâre în care Curtea Europeană a analizat problema desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în urma introducerii unei căi extraordinare de atac de către procuror a fost Brumărescu c. României. Această hotărâre reprezintă de altfel precedentul pornind de la care Curtea şi-a dezvoltat jurisprudenţa în materie. Cauza fiind notorie în România, nu vom rezuma situaţia de fapt, menţionând numai că reclamantul câştigase definitiv şi irevocabil o acţiune în revendicare împotriva statului, hotărârea din această acţiune a fost însă desfiinţată în urma introducerii unui recurs în anulare de către procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Analizând această situaţie, Curtea Europeană a reţinut că: „61. Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanțe judecătoreşti, garantat de art. 6. parag. 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenta dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor părţi. Unul din elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care reclamă, între altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de instanţele judecătoreşti să nu mai fie pusă în discuţie.
62. În cauză, Curtea notează că, la data faptelor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, care nu era parte în în procedură, avea competența, în baza art. 330 din Codul de procedură civilă, de a ataca o hotărâre definitivă pe calea recursului în anulare. Curtea notează că, în exercitarea puterii sale, procurorul general nu era ţinut de nici un termen, astfel încât hotărârile judecătoreşti puteau fi oricând puse în discuţie. Curtea arată că, admiţând recursul în anulare introdus în baza acestei competențe, Curtea Supremă de Justiţie a şters în întregime o procedură judiciară care se finalizase, potrivit cuvintelor Curţii Supreme de Justiţie, printr-o hotărâre judecătorească „irevocabilă”, deci care dobândise autoritatea de lucru judecat şi care, în plus, fusese executată. Aplicând în acest mod dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiţie a înfrânt principiul securităţii raporturilor juridice. În speţă, din cauza acestui fapt, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţie a fost încălcat.
Prin urmare, a fost încălcat respectivul articol. Raportat la litigiul de faţă trebuie subliniate următoarele similitudini:
– procurorul nu era parte la procedură (procurorul nu a participat la soluţionare în etapele precedente a dosarului 1281/2/2008),
– hotărârea era irevocabilă (cel puţin sub anumite aspecte – aplicabilitatea dispoziţiilor art. 21¹- 21³ din Legea nr. 268/2001 – în ceea ce priveşte speţă de faţă),
– hotărârea avea autoritate de lucru judecat (cel puţin sub anumite aspecte în ceea ce priveşte speţa de faţă)
