„BNR – o instituţie de administrare colonială?”. Acesta este titlul sub care „Vocea Rusiei” a publicat un material critic la adresa guvernatorului Băncii Naționale, în urma declarațiilor profesorului Nicolae Dănilă, membru al Consiliului de Administraţie al BNR.
Epitete jignitoare
<<Conflictul rezultant dintre membrul Consiliului de Administraţiei al BNR Nicolae Dănilă şi echipa lui Mugur Isărescu relevă câteva aspecte foarte interesante referitoare la rolul real al Băncii Naţionale în economia românească.
Este simptomatic faptul că majoritatea jurnaliştilor care s-au ocupat de acest conflict nu au făcut altceva decât să atace „vocea singuratică” a lui Nicolae Dănilă, crezând probabil că îi fac astfel un serviciu lui Mugur Isărescu. Nimeni, sau aproape nimeni, nu a dorit să analizeze ce a declarat Dănilă, preferând calea simplă a atacului la persoană. Fără doar şi poate, Nicolae Dănilă este un personaj controversat al sectorului financiar, însă câteodată inclusiv personajele controversate pot face declaraţii interesante, mai ales atunci când se ating subiecte tabu. Reproducem un fragment din declaraţia care a provocat întregul scandal:
„Consider că putem justifica, pentru o perioadă limitată, unele măsuri de control al mişcărilor de capital, cuplate cu o mai eficientă şi efectivă supraveghere a sectorului financiar, în special al celui bancar. Toate măsurile şi deciziile noastre bine prezentate şi argumentate în raport cu condiţiile actuale pot să ne scutească de o eventuală etichetare de protecţionism şi interes naţional”.
De unde a apărut o reacţie atât de virulentă la adresa lui Nicolae Dănilă care, în fond, a spus că băncile ar trebui supravegheate mai bine şi că, în anumite circumstanţe, un control al mişcărilor de capitaluri care intră, dar mai ales părăsesc România este justificat în numele creşterii economice incluzive, adică a unei creşteri de care să beneficieze şi oamenii de rând, nu doar bancherii?
Se creează impresia că cei care au sărit ca arşi auzind declaraţii fostului director executiv al BCR sunt în principal interesaţi nu atât de disciplina internă din BNR, ci de protecţia intereselor băncilor. Controlul de capital este o măsură extremă şi, probabil, contraindicată în condiţiile actuale, dar însăşi dorinţa unui membru al consiliului de administraţie al BNR de a facilita o creştere economică incluzivă nu ar trebui să fie blamabilă.
Lăsând la o parte aspectul deontologic şi economic, declaraţia lui Dănilă demonstrează, probabil involuntar, că BNR nu este altceva decât un instrument de administrare colonială. Din textul declaraţiei se vede clar că principala preocupare este ca nu cumva BNR-ul să fie suspectat de „interes naţional”, iar orice măsură propusă trebuie „bine prezentată” şi „argumentă” astfel încât să nu apară această „etichetare”. Imediat se impun câteva întrebări:
1. Dacă pentru BNR este interzis sau contraindicat să fie „etichetată” drept o instituţie care acţionează în interes naţional atunci în interesele cui acţionează această instituţie?
2. Nicolae Dănilă insistă asupra faptului că măsurile aplicate de BNR trebui să fie „bine prezentate” şi „argumentate”. În faţa cui trebuie să-şi justifice Banca Naţională propriile decizii în condiţiile în care, formal, BNR este o instituţie independentă? Cine de fapt decide politica BNR? FMI? Grupul de la Bilderberg?
O ţară incapabilă să-şi controleze propria politică monetară are un evident statut colonial. Este improbabil ca Nicolae Dănilă să-şi fi dorit sincer să-şi asume rolul ingrat de a spune adevărul despre statutul colonial al ţării în care trăieşte . În următoarele zile, funcţionarul din BNR va fi redus la tăcere, dar această tăcere nu va schimba cu nimic realităţile pe care el le-a descris involuntar în cadrul declaraţiilor făcute>> . Acesta este materialul de analiză dat publicității de către „Vocea Rusiei”. Înțelegem de aici că toată țara este un fel de vasal al vestului sau al masoneriei. Cel puțin asta sugerează oficiosul rusesc.
Unde dai și unde…
„Nu trebuie să ne sperie în etapa actuală realizarea unei creşteri economice inclusive (n.red.: concept care vizează creşterea economică „pentru toţi”, având ca ţintă creşterea gradului de ocupare, reducerea sărăciei şi îmbunătăţirea nivelului de trai) chiar în condiţiile unei inflaţii mai mari decât ţintele pe care ni le-am propus. Este adevărat că pe termen lung banca centrală este cea care stabileşte şi determină în principal trendul şi nivelul inflaţiei – de unde încrederea şi aşteptările pe termen lung în privinţa inflaţiei, dar scăderea şomajului pe termen lung trebuie să fie determinată în special de factori şi reforme structurale, ca şi de o flexibilitate a pieţei muncii, ceea ce implică consolidare fiscală şi reforme economice”, afirma, la începutul lunii, Nicolae Dănilă, profesor universitar, doctor în economie.
El susţinea că inacţiunea poate deveni riscantă şi că există toate „şansele” ca efectele unor acţiuni ce le dorim benefice să fie mult diminuate sau distorsionate aplicând în continuare politica de „wait and see”. În acest context, Dănilă propunea „regândirea echilibrată a obiectivelor, a misiunii şi a rolului băncii centrale”.
Este pentru prima dată când un membru al consiliului de ad¬ministraţie al BNR se exprimă – chiar şi din postura de profesor – vizavi de nevoia unor schimbări în abordările de politică monetară.
Cunoscut pentru orientarea sa de încurajare a companiilor româneşti şi de asumare a unor politici economice dezvoltate şi conduse de români, Dănilă readuce în discuţie poziţia României de ţară asistată de FMI şi Banca Mondială chiar şi în al şaptelea an de când este membră a Uniunii Europene.
„Dacă tot continuăm să solicităm sprijin financiar din exterior – care este întotdeauna acompaniat de condiţionalităţi «împachetate» în aşa-zise programe de reformă şi ajustări cu costuri politice şi economice importante -, partenerii noştri ajung uşor la concluzia că nu avem capacitatea internă să acţionăm autonom şi independent pentru rezolvarea propriilor probleme. Lumea a ajuns de mult la concluzia că nu există soluţia «one size fits all».
Atragerea resurselor financiare internaţionale trebuie să se facă în completarea unui plan de utilizare şi de potenţare a resurselor şi alternativelor interne. Şi aceasta prin aplicarea unor politici economice şi monetare proactive şi corelate.”
România a înregistrat la nouă luni o „creştere economică” de 0,2% după ce în trimestrul 3 PIB a scăzut cu 0,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, indicând un risc semnificativ de recesiune la nivelul lui 2012, după ce la începutul anului prognozele oficiale mizau pe o creştere de până la 2,5%.
Nicolae Dănilă vorbeşte despre nevoia unor măsuri clare de ieftinire a creditului în lei în condiţiile în care multe bănci străine au redus puternic creditarea economiei, dar şi despre „o flotare controlată şi constructivă” a cursului faţă de principalele valute. „Consider că putem justifica, pentru o perioadă limitată, unele măsuri de control al mişcărilor de capital, cuplate cu o mai eficientă şi efectivă supraveghere a sectorului financiar, în special al celui bancar.
Toate măsurile şi deciziile noastre bine prezentate şi argumentate în raport cu condiţiile actuale pot să ne scutească de o eventuală etichetare de protecţionism şi interes naţional”. În toamna anului trecut, profesorul Dănilă sugera chiar posibilitatea ca România să discute o restructurare a datoriei externe astfel încât efortul de rambursare să nu înghită resursele atât de necesare încurajării creşterii economice.
El susţine că în contextul actual banca centrală ar trebui să joace un rol activ în proiectul care să ducă România spre creştere economică sustenabilă şi incluzivă. „Ţintirea aproape în exclusivitate a inflaţiei este valabilă atât timp cât costurile economice şi sociale nu sunt mai mari decât avantajele unei asemenea politici”, a explicat Dănilă.
Pentru oricine citește declarațiile profesorului Dănilă, acestea nu sunt decât sfaturi, cu o accentuată formă profesorală, pentru o mai bună funcționare a sistemului financiar al țării noastre. Pentru prietenii noștri ruși, este încă un argument pentru a declara România un stat cu un „evident statut colonial”. Este, probabil, un semn bun. Înseamnă că Rusia nu poate renunța la interesele din România. Asta, dacă nu-i vorba despre orgoliul unei foste mari puteri, care încearcă să redevină ceea ce a fost. Și mai mult decât atât.
