Dupa ce a primit şapte ani de închisoare cu executare în „Dosarul Transferurilor”, fostul acţionar dinamovist este anchetat de FBI în America,conform Ziarului Ring.
Fostul acţionar de la Dinamo, despre care presa a scris că a fugit la Miami de frica anchetei din „Dosarul Transferurilor”, detine acolo un restaurant cu produse tradiţionale româneşti. El a intrat în atenţia autorităţilor americane după ce, în luna decembrie, au ieşit la iveală escrocheriile făcute în acel restaurant.
Sorin Marica, soţul artistei Andreea Spătar, s-a plâns în urmă cu câteva luni că in urma vizitei acolo s-a trezit cu contul gol: „Vreau să cer în instanţă închiderea restaurantului! Pe noi, de exemplu, ne-a servit un ospătar aflat în vizită în SUA, fără drept de lucru, care zicea că este din Braşov”.
Si Ion Aron, care locuieşte în Carolina de Nord, dar a mers în Miami, în luna noiembrie a anului trecut, ca să-şi petreacă vacanţa, a vut o experienta asemanatoare. Bărbatul, care lucrează de 13 ani în Statele Unite, a vrut să mănânce produse tradiţionale româneşti şi a mers împreună cu familia la restaurantul lui Borcea. După ce a plătit cu cardul consumatia, a constatat că acesta i-a fost fraudat.
„Au făcut tranzacţii de câteva sute de dolari, iar când au vrut să facă o tranzacţie mai mare, banca a blocat cardul şi m-a anunţat”, a declarat Ion Aron.
Un alt român care locuieşte în Florida s-a plâns că a fost ţepuit de angajaţii lui Borcea.
„Am fost de câteva ori la restaurantul lui Borcea şi pentru plata consumaţiei am folosit cardul de credit. Când m-am uitat apoi pe extrasul de cont, am văzut că-mi lipsesc din cont puţin peste 1.000 de dolari. Aceşti bani reprezentau plăţi la hoteluri şi restaurante în Las Vegas, unde n-am fost în acea perioadă. Am sesizat imediat banca şi mi-am recuperat banii, însă am fost contactat de agenţii FBI pentru o declaraţie. Ei mi-au spus că au primit mai multe plângeri de la clienţii restaurantului din Florida, patronat de Borcea, şi au deschis o anchetă pentru fraudă bancară. Se pare că toţi clienţii care au folosit cardul în acel local au fost păgubiţi prin sustragerea frauduloasă a unor sume importante din conturi. Preventiv, mi-am închis cardul folosit la restaurantul lui Borcea”, a povestit un alt român, din Florida.
Între timp, mai mulţi păgubiţi au depus plângeri, ancheta fiind preluată de FBI.