ATAC a prezentat, în cursul anului trecut, cazul unei societăți comerciale dintr-un județ al țării.
Societatea vrea să facă agricultură. A luat de la Domeniile Statului câteva mii de hectare, a plătit în avans redevențele și încearcă să muncească pământul. Dar nimic nu poate fi așa de simplu, în România. Vorbim despre o adevărată aventură prin zeci de săli de judecată, cu dosare uriașe care ar putea fi ușor soluționate.
Prin aplicarea legii. Incredibil pentru cei care privesc din afară, fiecare pas spre terminarea proceselor este urmat de doi pași înapoi. De această dată, vorbim despre un procuror care a declarat recurs, chiar dacă prin asta nu face decât să păgubească statul român și să prelungească, la infinit, încă un dosar.
Toate, cu încălcarea întregii legislații în vigoare, susțin cei implicați în dosar. Din plângerea pe care SC Vitifam SRL a înaintat-o către Consiliul Superior al Magistraturii descoperim ițele încurcate ale unei afaceri de milioane de euro, pe care statul român le pierde cu zâmbetul pe buze. În speranța că cei în drept vor afla și vor judeca cu celeritate ce se întâmplă, redăm, aproape integral, textul acestei plângeri.
Scurtă prezentare a cauzei în care este parte subscrisa şi în care procurorul Mihaela Cozmaciuc a promovat calea de atac a recursului cu nerespectarea vădită a dispoziţiilor legale
Obiectul dosarului nr. 1281/2/2008. Cele două contracte de concesiune
Obiectul dosarului nr. 1281/2/2008 este reprezentat de recursurile formulate de către recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, recurentă-intervenientă S.C. A&S International 2000 S.R.L. („A&S”) şi recurenta-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului („ADS”) împotriva Deciziei civile nr. 270/16.06.2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1281/2/2008.
Dosarul se află în al doilea ciclu procesual, urmare a pronunţării de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei comerciale nr. 3932/30.11.2007 pronunţată în dosarul nr. 20367/2/2004 prin care s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului Agenţiei Domeniilor Statului.
Prin decizia pronunţată de Curtea de Apel în rejudecare instanţa a respins ca neîntemeiat apelul formulat de către Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei comerciale nr. 7786/09.06.2004, pronunţata de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Comercială în dosarul nr. 1178/2004, prin care a fost admisă cererea subscrisei şi a fost obligată pârâta ADS la încheierea unui contract de concesiune având ca obiect suprafaţa de 8546 ha, în conformitate cu dispoziţiile art. 211 din Legea 268/2001 modificată, conform cărora terenurile cu destinaţie agricolă vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă precum şi dispoziţiilor art. 1073 şi urm. Cod Civil.
La data de 27.05.2011 între subscrisa şi ADS s-a încheiat Contractul de Concesiune prin atribuire directă nr. 11/27.05.2011, prin care s-a transmis dreptul şi obligaţia de exploatare a terenului agricol în suprafaţă totală de 8402,1173 ha cu aplicarea Legii nr. 268/2001, Legii nr. 249/2003, H.G. nr. 354/2005 si a H.G. nr. 859/2009 în schimbul unei redevenţe în cuantum de 599 kg grâu/ha, în conformitate cu obiectivele impuse de legislaţia aplicabilă ADS.
Contractul fost încheiat în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse în sentinţa comercială nr. 7786/09.06.2004, având în vedere şi considerentele instanţei de casare, reprezentând de fapt executarea în natură şi de bunăvoie a obligaţiei de a face stabilită în sarcina pârâtei ADS la solicitarea subscrisei Vitifam.
În cadrul dosarului nr. 1281/2/2008, S.C. A&S International 2000 S.R.L. are poziţie procesuală de intervenientă în interesul ADS. Interesul acesteia de a interveni în acest dosar este dat de faptul că în anul 2004, prin Contractul de concesiune nr. 10/05.08.2004, ADS a concesionat către A&S terenul cu destinaţie agricolă în suprafaţă de 8546 ha pentru o redevenţă în cuantum de 410 kg grâu/ha , teren cu privire la care, prin sentinţa comercială definitivă nr. 7786/09.06.2004, i s-a recunoscut societăţii Vitifam dreptul de a-i fi concesionat, drept concretizat, de altfel, prin încheierea contractului de concesiune nr. 11/27.05.2011.
Este locul a menţiona faptul că, pe parcursul perioadei în care A&S şi-a exercitat dreptul concesionar asupra terenului în suprafaţă de 8546 ha, urmare a controalelor efectuate de către autorităţile competente ale statului, au fost descoperite numeroase nereguli în exercitarea acestui drept de către A&S cu înlesnirea oferită de ADS, pe care, procurorul, cu minime diligenţe, le-ar fi putut descoperi şi valorifica în cadrul prezentului dosar.
Astfel, potrivit Notei nr. 206191/28.03.2011 privind verificările efectuate asupra celor prezentate în sesizarea transmisă de subscrisa Vitifam S.R.L. emisă de către Corpul de Control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a stabilit să se comunice Agenţiei Domeniilor Statului „în vederea luării de măsuri urgente cu privire la situaţia contractului de concesiune nr. 10/2004 (încheiat de A&S – n.ns.) în vederea confirmării sau neconfirmării a investiţiilor pentru dezvoltarea exploataţiei în perioada 2004-prezent, conform contractului, calculul penalităţilor aferente investiţiilor nerealizate şi denunţarea, dacă e cazul, a contractului în temeiul art. 7.1.23″ şi „cercetarea prealabilă disciplinară a persoanelor responsabile cu urmărirea respectării prevederilor contractului de concesiune nr. 10/2004″.
De asemenea, prin adresa nr. 152864/03.11.2011 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia Juridică a reţinut că „deşi Radu Mihai Cristescu avea sarcină ca până la data de 29.04.2011 să reglementeze situaţia din contractul nr. 10/2004 (încheiat de A&S – n.ns.), respectiv să rezilieze contractul dacă documentele prezentate erau nereale şi să recupereze penalităţile aferente, nici până în prezent nu a făcut dovada vreunei diligenţe în acest sens”.
În fine, aşa cum rezultă din Adresele nr. 24/37 din 25.11.2011 emise de către Comisia pentru agricultură, silvicultură, industria alimentară şi servicii specifice din cadrul Camerei Deputaţilor s-a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale luarea tuturor măsurilor ce se impun pentru respectarea dispoziţiilor legale ale art. 211 din Legea nr. 268/2001 şi ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate în legătură cu concesionarea prin atribuire directă către subscrisa Vitifam S.R.L.
1.2. Promovarea de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, procurorul Mihaela Cozmaciuc, a recursului împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti nr. 270/16.06.2011. Motivele de recurs invocate
La sesizarea intervenientei A&S, procurorul Mihaela Cozmaciuc a promovat calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 270/16.06.2011.
În acest scop, magistratul nu a studiat nici actele dosarului, nici hotărârea recurată în vederea stabilirii necesităţii (ca urmare a unor vicii de legalitate ale acestei hotărâri) şi oportunităţii (prin prisma protejării intereselor statului român faţă de care are această obligaţie) promovării recursului, ci doar a preluat în mod fidel argumentele invocate prin recursul promovat de intervenienta A&S.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat decizia atacată ca urmare a învestirii cu rejudecarea apelului formulat de către Agenţia Domeniilor Statului conform deciziei de casare nr. 3932/30.11.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor formulate de ADS şi intervenienta S.C A&S International 2000 S.R.L. („A&S”).
În primul ciclu procesual, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înlăturat în mod irevocabil criticile referitoare la inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 268/2001 în speţă (pct.1.1, filele nr.10-14 din decizia de casare), calitatea de investitor a subscrisei (pct.1.2, filele nr.14-15 din decizia de casare), calitatea de active a bunurilor de pe terenul în litigiu proprietatea noastră (pct.1.3, filele nr. 15-16 din decizia de casare), precum şi cu privire la inaplicabilitatea Legii nr.268/2001în ceea ce priveşte ferma de animale (pct.1.4, fila nr.16 din decizia de casare).
Prin decizia de casare s-a statuat astfel cu caracter obligatoriu pentru judecătorii instanţei de trimitere şi cu putere de lucru judecat că subscrisa aveam dreptul de a solicita atribuirea directă a terenului agricol aferent activelor dobândite de la S.C. Agrozootehnica SA Stelnica, în temeiul art.211 – 213 din Legea 268/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 249/2003.
Unicul motiv pentru care instanţa de control judiciar a trimis cauza spre rejudecare a fost legat de faptul că nu s-au motivat soluţia atribuirii întregii suprafeţe de teren de 8.546 ha şi înlăturarea concluziilor expertizei tehnice, înalta Curte dispunând „a se stabili argumentat suprafaţa de teren necesară exploatării activelor deţinute de reclamantă în raport de natura fiecăruia dintre acestea.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 315 C.proc.civ., apelul formulat de Agenţia Domeniilor Statului a fost analizat exclusiv sub aceste aspecte, verificându-se temeinicia ultimului motiv de apel rămas în discuţie, în cadrul căruia se arată că „(…) instanţa de fond nu a indicat criteriile care au condus la decizia sa de a obliga subscrisa la concesionarea întregii suprafeţe de teren de 8.546 ha (…)”.
În soluţionarea apelului, Curtea de Apel Bucureşti a dispus efectuarea unui raport de expertiză în completare, având ca obiectiv stabilirea argumentată a suprafeţei de teren necesară exploatării activelor deţinute de reclamantă în raport de natura fiecăruia dintre acestea, aspect de fapt impus a fi lămurit exact în această formă de către înalta Curte prin ultimul paragraf al deciziei de casare.
După întocmirea acestei expertize suplimentare, instanţa de apel a analizat întreg probatoriul administrat şi a stabilit situaţia de fapt relevantă în cauză.
Din conţinutul şi concluziile raportului de expertiză rezultă că suprafaţa necesară exploatării activelor este de 8546,12 ha, aceeaşi suprafaţă cu cea stabilită prin sentinţa comercială nr. 7786 din 09.06.2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vl-a Comercială, argumentându-se această concluzie prin conţinutul raportului de expertiză.
Stabilirea acestei situaţii de fapt este argumentată pe larg de către instanţa de apel prin trimitere la ambele rapoarte de expertiză întocmite în cauză de experţii Mitoiu Cornel şi Florin Mărăcineanu.
Referitor la primul dintre acestea, se arată expres :
„În ce priveşte raportul de expertiză întocmit de expert Mitoiu Cornel, Curtea urmează să reţină exclusiv aspectele de fapt expuse de către acesta, cu înlăturarea aprecierilor făcute privind aplicarea legii, faţă de dispoziţiile articolului 201 Cod procedură civilă, aspecte de fapt care vizează existenţa activelor proprietatea S.C. VITIFAM S.R.L. Feteşti, funcţionalitatea acestora la acest moment, rolul lor raportat la exploatarea terenului agricol în suprafaţă de 8546,12 ha, corelativ cu toate celelalte aspecte reţinute anterior în ce priveşte expertiza Mitoiu”.
Instanţa analizează distinct situaţia fiecărei categorii de active, făcând trimiteri la susţinerile ambilor experţi sub fiecare aspect în parte (filele 6-7 din decizia recurată).
Aplicând textul de lege la situaţia de fapt astfel stabilită, concluzia instanţei de apel este că: „Reiese ca atâta timp cat reclamanta a cumpărat toate activele care deservesc întreaga suprafaţa de 8.546 ha, fără de care această suprafaţă nu poate fi exploatată agricol, este îndreptăţită la concesionarea întregii suprafeţe”.
„Rezultă astfel că activele proprietatea reclamantei implică necesitatea exploatării întregului teren cu destinaţie agricolă în suprafaţă de 8546 ha, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 211 din Legea nr.268/2001″.
Recurentul, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin procurorul Mihaela Cozmaciuc formulează pe calea de atac a recursului inclusiv critici care vizează temeinicia deciziei recurate, acesta fiind nemulţumit de modalitatea în care instanţa de apel a interpretat şi valorificat probatoriul administrat la dosarul cauzei.
Totodată, procurorul susţine ca motiv de modificare a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art.304 pct.9 C.proc.civ., următoarele argumente: ,,[…]din moment ce S.C. VITIFAM deţine terenurile aferente mijloacelor fixe enunţate în anexa 9 a contractului de vânzare-cumpărare, în speţă, suprafaţa aferentă sediului central, Depozitului Central, Depozit Carburanţi, celor 9 ferme, nu îi mai sunt aplicabile dispoziţiile art.211 Legea nr.268/2001 în ceea ce priveşte concesionarea unor astfel de terenuri agricole”.
Pe lângă aceste afirmaţii, în cuprinsul recursului se aduc numeroase alte argumente al căror scop este de a se constata de către instanţa de recurs inaplicabilitatea în speţă a art. 211 din Legea nr. 268/2001 şi, pe cale de consecinţă, a dreptului subscrisei de a dobândi terenul necesar pentru exploatarea activelor cumpărate.
Temeinicia prezentei plângeri. Necesitatea aplicării sancţiunilor procedurale cele mai severe. Grava neglijenţă de care a dat dovadă procurorul Mihaela Cozmaciuc a condus la producerea unei erori judiciare
Procurorul Mihaela Cozmaciuc şi-a exercitat profesia cu gravă neglijenţă ceea ce a condus la o eroare judiciară. Procurorul a promovat o cale de atac vădit neîntemeiată, cu încălcarea normelor de procedură incidente
Dispoziţiile art. 45 alin. 5 C.proc.civ. îi conferă procurorului legitimare procesuală activă în promovarea căilor de atac împotriva oricăror hotărâri „în condiţiile legii”.
Aşadar, pornind de la situaţia premisă a respectării dispoziţiilor legale incidente (de drept material sau procesual), procurorul poate promova cale de atac împotriva oricărei hotărâri.
în speţa de faţă situaţia premisă nu este îndeplinită, în sensul că procurorul Mihaela Cozmaciuc a promovat un recurs cu nerespectarea principiilor elementare de drept şi ale normelor procedurale din materia recursului.
Procedând de asemenea manieră caracterizată de gravă neglijenţă, procurorul Mihaela Cozmaciuc a promovat un recurs profund neîntemeiat împotriva unei hotărâri temeinice şi legale, neinvocând niciun motiv pertinent de recurs ci doar aşa-zise critici care tind să repună în discuţie aspecte tranşate cu putere de lucru judecat de instanţa de casare, ignorând astfel dispoziţiile legale din materia recursului, cu ignorarea intereselor statului român care ar fi prejudiciate prin admiterea recursului pe care procurorul l-a promovat.
În primul rând, procurorul nu a studiat actele dosarului atunci când a promovat recursul, acest lucru fiind cu atât mai necesar cu cât procurorul nu a participat la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 1281/2/2008, ci, din diverse motive, nu a făcut decât să răspundă prompt sesizării pe care i-a adresat-o intervenienta A&S şi să preia integral şi ad litteram motivele de recurs formulate de aceasta. Dacă ar fi procedat în sens contrar, cum de altfel prevăd normele de procedură şi cele care reglementează activitatea procurorilor, acesta ar fi trebuit să observe aspectele pe care le vom dezvolta mai jos şi care l-ar fi împiedicat să procedeze la promovarea recursului.
Astfel, în al doilea rând, prin motivele de recurs invocate, Ministerul public prin reprezentantul său, procurorul Mihaela Cozmaciuc, invocă motive de netemeinicie a hotărârii recurate, mai exact se manifestă dezacordul cu privire la modul în care au fost apreciate şi valorificate probele în faţa instanţei de apel.
Ori, formularea criticilor de netemeinicie încălca dispoziţiile imperative ale art. 304 C.proc.civ. care reglementează controlul exclusiv de legalitate pe care îl permite calea extraordinară de atac a recursului, criticile de netemeinicie fiind inadmisibile.
Astfel, modul in care instanţa de apel a înţeles sa aprecieze probele administrate şi în particular concluziile raportului de expertiză Mărăcineanu nu poate face obiectul analizei în calea de atac a recursului.
Instanţa a încuviinţat obiecţiunile formulate de părţi, expertul Mărăcineanu a răspuns acestora, concluziile acestuia alături de cele reţinute sub aspect faptic de expertul Mitoiu constituind baza stabilirii situaţiei de fapt de către instanţa de apel. Aplicarea propriu-zisă a legii la situaţia de fapt astfel stabilită a fost realizată de către instanţă, singura de altfel abilitată în acest sens.
În ceea ce priveşte solicitarea de efectuare a unui nou raport de expertiză, argumentele invocate de recurent pun în discuţie temeinicia soluţiei adoptate de către instanţa de apel şi modalitatea în care aceasta a interpretat probatoriul administrat cu privire la situaţia fiecărei categorii de active a fost analizată de ambii experţi, iar in final de către instanţa de judecată, chestiuni care în mod evident nu pot face obiectul verificării de legalitate din faţa instanţei de recurs.
Concluzionând cu privire la acest aspect, procurorul, prin grava neglijenţă de care a dat dovadă prin nerespectarea dispoziţiilor art. 304 C.proc.civ., a comis o gravă eroare judiciară prin promovarea unui recurs fundamentat pe critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, cum prevăd dispoziţiile legale din materia recursului (acesta fiind unul dintre aspectele care întăresc afirmaţia potrivit căreia procurorul nu a studiat actele dosarului anterior promovării recursului).
În al treilea rând, procurorul, prin motivele de recurs formulate, aduce în discuţie inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 211 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu ignorarea faptului că acest aspect a fost deja tranşat în mod irevocabil prin Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3932/30.11.2007.
Având în vedere dispoziţiile art.315 alin. l C. proc. civ. care dispun că „hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate […] sunt obligatorii pentru judecătorii fondului” rezultă că, în speţă, problema aplicabilităţii sau a inaplicabilităţii art.211- 213 din Legea nr. 268/2001 nu mai putea fi pusă în discuţie la momentul rejudecării cauzei. Pe cale de consecinţă, o asemenea problemă nu poate fi pusă în discuţie nici în recursul împotriva deciziei pronunţate în rejudecarea cauzei.
Aşa cum am arătat mai sus şi cum se poate observa din considerentele Deciziei nr.3932/31.11.2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză, problema aplicabilităţii sau nu a art.211 – 213 din Legea 268/2001 a fost stabilită în mod irevocabil de către instanţa supremă.
Astfel, s-a stabilit că subscrisa avem dreptul de a solicita concesionarea prin atribuire directă a terenului care este necesar pentru exploatarea activelor achiziţionate, această atribuire directă urmând a se face în condiţiile art. 211 – 213 din Legea 268/2001.
Relevant în acest sens este şi faptul că singurul motiv de recurs găsit întemeiat de instanţă şi pentru care aceasta a luat decizia de a casa hotărârea instanţei inferioare şi de a trimite cauza spre rejudecare îl reprezintă motivarea insuficientă a soluţiei de acordare a întregii suprafeţe de teren solicitate de subscrisă. Indicaţia de casare a fost de a se reface expertiza tehnică dispusă în cauză cu scopul de a se stabili suprafaţa necesară exploatării fiecărui activ.
În consecinţă, problema aplicabilităţii art.211 – 213 din Legea 268/2001, astfel cum a fost ea soluţionată de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a intrat în puterea lucrului judecat (res iudicata pro veritate accipitur) fiind interzis a se aduce în discuţie în faţa instanţelor în faza rejudecării.
Fată de această situaţie, recurentul nu poate pretinde ca în rejudecare, în recurs, să se realizeze o nouă analiză asupra aspectelor deja tranşate cu putere de lucru judecat de către înalta Curte de Casaţie si Justiţie.
În acest context, promovarea căii de atac a recursului pentru acest motiv care implică reanalizarea unor aspecte tranşate în mod irevocabil de instanţa supremă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin.l C.proc.civ., denotă grava neglijenţă de care a dat dovadă procurorul Mihaela Cozmaciuc atunci când a recurat decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 270/16.06.2011.
Nu în ultimul rând, arătam faptul că, prin promovarea unei căi de atac vădit nefondate împotriva unei hotărâri temeinice şi legale, procurorul Mihaela Cozmaciuc prejudiciază şi interesele statului român având în vedere faptul că redevenţa pentru care s-a încheiat Contractul de concesiune 11/27.05.2011 este inferioară celei prevăzute în Contractul de concesiune încheiat cu A&S nr. 10/05.08.2004, ceea ce înseamnă că, prin rămânerea în fiinţă a acestui din urmă contract de concesiune în detrimentul celui încheiat de ADS cu subscrisa, statul român ar suferi un prejudiciu de aproximativ câteva milioane de euro.
Mai mult decât atât, cu prilejul controalelor efectuate de autorităţile competente, s-au descoperit o serie de nereguli în exercitarea de către A&S a Contractului de concesiune nr. 10/05.08.2004, nereguli pe care procurorul Mihaela Cozmaciuc ar fi trebuit sa le cunoască şi care i-ar fi trezit cel puţin câteva semne de întrebare cu privire la legitimitatea sesizării adresate de A&S, caz în care cel puţin ar fi lecturat dosarul în care a promovat calea de atac.
