Un grav accident feroviar s-a produs joi la Feteşti. Un tren în care se aflau mai mulţi pasageri a lovit o betonieră şi a deraiat. Şoferul betonierei şi-a pierdut viaţa. Două persoane din tren au fost rănite.
Un tren de călători care circula pe ruta Feteşti-Buzău a deraiat, joi, în oraşul Feteşti, judeţul Ialomiţa, după ce a lovit o autobetonieră, la trecerea peste calea ferată, şoferul maşinii decedând în urma accidentului.
Un pasager şi conductorul trenului au fost răniţi uşor. Purtătorul de cuvânt de la CFR, Oana Brânzan, a spus, pentru Mediafax, că circulaţia feroviară pe ambele fire este afectată între Feteşti şi Movila.
„Reprezentanţii CFR au plecat să intervină la faţa locului. Accidentul s-a produs la ieşirea din Feteşti spre Movila. Nu este afectată circulaţia pe ruta Bucureşti – Constanţa. Accidentul este la bucla Feteşti – Movila – Ţăndărei”, a mai spus Oana Brânzan.