Prins la volan cu permis de conducere fals

Poliţistii de frontieră bihoreni au depistat o persoană de sex masculin, cetăţean român, şofer al unui autoturism Audi A6, care a prezentat la control un permis de conducere fals.

În data de 07.01.2013, orele 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român Ioan P. în vârstă de 23 ani, din jud. Braşov conducând un autoturism marca Audi A 6 înmatriculat în Italia.

Cu ocazia controlului de frontieră persoanei respective i s-a solicitat să prezinte la control, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Ioan P. a prezentat un permis de conducere italian care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia original, fapt pentru care bărbatul a fost condus la sediul sectorului pentru verificări.

În urma verificărilor efectuate prin Punctul de Contact Oradea a rezultat faptul că susnumitul poseda permis de conducere eliberat de autorităţile italiene dar cel prezentat la controlul de frontieră este fals total. Din declaraţiile persoanei în cauză a rezultat faptul că în cursul anului 2009, într-o discoteca din Roma, i-au fost furate toate documentele, fapt pentru care a recurs la obţinerea unui permis de conducere fals.

Şoferului i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.