IPJ Olt, Ion Voicu, este chemat astăzi în faţa Comisiei de Disciplină a MAI. El a mai fost audiat săptămâna trecută în legătură cu neregulile constatate de Corpul de Control în luna noiembrie, dar şi pentru incidentul de la Balş, unde o polţistă şi-a înjunghiat superiorul. Ministrul de interne Radu Stroe a declarat că şeful IPJ Olt va fi oricum suspendat din funcţie.
Şeful IPJ Olt, Ion Voicu, este chemat azi în faţa Comisiei de Disciplină a M.A.I. Corpul de Control al M.A.I. a găsit mai multe nereguli în urma incidentului de la Bal. O poliţiştă şi-a înjunghiat superiorul, pe motiv că ar fi abuzat-o sexual.
Radu Stroe, ministrul de Interne a anunţat marţi dimineaţă că şeful IPJ Olt va fi suspendat indiferent de decizia luată de comisia de disciplină. „Oricum va fi suspendat din funcţie, într-o formă sau alta. Vinovăţia există”, a spus ministrul Radu Stroe. Ministrul de Interne, Radu Stroe, anunţa recent că a vrut să schimbe conducerea IPJ Olt, dar nu i-a permis legea care reglementează Statutul poliţistului.
„Am vrut să schimb conducerea IPJ Olt, însă Statutul poliţistului nu mi-a permis. Nu se poate aşa ceva! Nu este corect! Acolo este o anchetă în curs, iar subalternii celor vizaţi sunt puşi în situaţia să răspundă la întrebări legate de şefii în exerciţiu. Era normal ca, pe perioada cercetărilor, aceşti şefi să fie ţinuţi deoparte. Legea nu ne permite însă acest lucru, iar noi nu putem să facem abuzuri”, a spus Radu Stroe.
O poliţistă şi-a înjughiat superiorul
O poliţistă din Balş, însărcinată în cinci luni, şi fostul său superior au ajuns la spital, după ce femeia, care susţine că poliţistul ar fi violat-o în trecut, l-a înjunghiat pe acesta de mai multe ori în abdomen. Consiliul de Disciplină al IPJ Olt anchetează cazul.
Comisarul Gheorghe Barbu din cadrul Secţiei de Poliţie Balş a fost înjunghiat de mai multe ori în abdomen de către Melania Renghea, în vârstă de 27 de ani. Femeia a lucrat în cadrul Secţiei Balş, comuna Bobiceşti, care intră în subordinea comisarului Barbu, iar în urmă cu câteva luni a solicitat şi obţinut mutarea la Secţia de Poliţie din localitatea olteană Brâncoveni.
Din primele date a reieşit că, miercuri după-amiază, femeia a mers cu autoturismul său în Morunglav, localitatea de domiciliu a fostului său şef şi, sub pretextul că vrea să îi transmită un mesaj, l-ar fi chemat pe acesta în autoturismul său şi, în urma discuţiei cu acesta, l-ar fi înjunghiat, cel mai probabil, cu un cuţit, de mai multe ori în zona abdominală. Soţul poliţistei, care este însărcinată, susţine că aceasta ar fi fost violată în trecut de către comisarul Gheorghe Barbu, la acea vreme şeful poliţistei. Femeia ar fi depus plângere în acest sens împotriva fostului său superior.
De asemenea, în ceea ce priveşte ancheta penală declanşată, pentru tentativă de omor, pe numele poliţistei Melania Renghea şi pentru viol şi şantaj în ce-l priveşte pe comisarul Gheorghe Barbu, din cadrul Secţiei de Poliţie Balş, patru ofiţeri specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale au fost delegaţi pentru a acorda sprijin procurorului.
sursa: Realitatea.net