Operaţii estetice care îţi fac abdomenul plat. Avantaje şi riscuri

Deşi frumuseţea este un concept relativ, nenumăratele tehnici şi posibilităţi chirurgicale fac posibilă aproape orice schimbare este dorită. Indiferent de motivele care stau la baza unei decizii legate de o intervenţie estetică, primul pas este informarea şi contactarea unui medic specialist.

Iată la ce intervenţii chirurgicale poţi apela dacă îţi doreşti un abdomen perfect plat

Lipoaspiraţia

Una dintre acestea este liposucţia sau lipoaspiraţia ce presupune „incizii mici, de suprafaţă. Intervenţia nu necesită internare şi se face sub anestezie generală. Rezultatele se observă după prima lună de la operaţie. Trebuie să ţinem cont de faptul că vindecarea este un proces gradual: pacientul va purta un tip de îmbrăcăminte specială care să comprime zona intervenţiei, iar vânătăile sunt minime şi vor dispărea dupa aproximativ două săptămâni. Este important ca cei care se supun acestei intervenţii să aibă grijă de ei, apoi să reducă efortul depus şi să ţină cont de indicaţiile medicului care poate să recomande folosirea unor unguente sau un regim alimentar cât mai sănătos.

Procesul nu se termină, aşadar, la ieşirea din cabinet şi ţine într-o foarte mare măsură şi de ceea ce face pacientul după intervenţie”, mentionează dr. estetician Rodica Cruţescu.

Abdominoplastia este un alt tip de intervenţie chirurgicală prin care poate fi îndepărtat excesul de piele şi de grasime de la nivelul abdomenului inferior. Aceasta nu este însă recomandată femeilor care îşi doresc să facă un copil.

„De obicei, abdominoplastia presupune o intervenţie care se face sub anestezie generală şi necesită o perioadă de spitalizare post-operatorie de câteva zile. Operaţia constă într-o incizie care se face deasupra abdomenului inferior şi care lasă, astfel, o cicatrice minoră local”, declară medicul.

Intervenţia este una delicată şi, până la refacerea completă, trebuie evitată activitatea fizică intensă. Înaionte de a te supune abdominolastiei trebuie să renunţi la fumat pentru câteva săptămâni înainte de intervenţie, să eviţi expunerea la soare dar şi dietele drastice.
Deşi recuperarea este una anevoioasă, fără a se produce peste noapte, beneficiile operaţiilor estetice sunt multiple: ele îţi pot reda încrederea în tine şi în frumuseţea ta fizică şi pot fi foarte eficiente în corectarea defectelor sau accidentelor suferite.