Dragi români, de ce vă pasă ce a fost în familia altui român? De ce ne irosim viaţa privind peste gardul vecinului în timp ce în gospodăria şi familia noastră e PUTREGAI şi MIZERIE?
Hai să facem curăţenie în gospodăriile noastre, în familiile şi sufletele noastre şi după, dacă vecinul ne-o cere, să-l ajutăm. Să n-o facem cu forţa, să nu ne băgăm cu bocancii în viaţa altora atâta timp cât ştim că şi noi avem problemele noastre de rezolvat.
I-au plăcut femeile, da? Ok! A furat nevasta cuiva? Este cumva vorba despre ceva ascuns adânc în cei care acuză, are ceva în comun cu cel ce este acuzat? Eu cred că „lupul strigă lupii”
Până ieri, eu n-am ştiut că Nicolaescu era căsătărit cu o femeie atât de tânără. Nu am văzut-o vreodată în presă pe femeia aceasta, în cei 17 ani în care au fost împreună. A fost o femeie decentă şi acum falşii asceţi o acuză ca pe Jezabel. Sunteţi patetici şi în niciun caz OAMENI!
Ocupaţi-vă de propria viaţă! De ce vă macină pe voi cum, cât şi dacă au făcut sex aceşti oameni? Nu e treaba voastră. Nu e treaba noastră cum a funcţionat acea familia DEMNĂ şi PRIVATĂ.
ROMANI, încă nu-i târziu să învăţaţi BUNUL SIMŢ!
Este evident că ceea ce e scris pe coroană este ceva intim, între cei doi. E normal, au fost soţ şi soţie… Noi? Ne pierdem timpul căscând gura pe după gard.
Aşa le place unora să scobească pe toţi de dimineaţă până seara. Că a fost sluga comunismului şi alte aspecte. Cel care e fără de păcate, să arunce primul cu piatra! Pe atunci nu ai fi avut de ales, ori coabitai cu nenorociţii de bolşevici, ori rămâneai în anonimat. 90% din românii de atunci nu îndrăzneau să se lupte cu sitemul, dar asta nu înseamnă că trebuie judecaţi. Gândiţi-vă ce-a păţit Păunescu când a scăzut popularitatea lui Ceaşcă sau Ţopescu în ’84; să nu mai uităm de fuga lui Belo în Iugoslavia. Să nu uităm că Steaua era cea mai bună fiindcă erau aduşi cu forţa fotbaliştii de valoare şi celelalte echipe erau slăbite. Iar adevăratul dictator a fost Coana Leana şi nu Nicolae, ea era de 1000 de ori mai rea.
Revenind la subiect, datoria noastră ca români e să ne apreciem valorile autentice cât sunt în viaţă şi după aceea şi să nu ne batem joc de decedaţi aşa cum am văzut în alte părţi. Esenţa ideii pe care vreau să o transmit e că Nicolaescu nu-şi merită criticile, fiindcă nu el a comandat crimele comise de regim, colectivizarea etc, a fost doar un simplu pion manevrat de Ceaşcă după bunul plac. Jos pălăria pentru filmele sale, căci unele dintre ele au fost remarcabile. Păcat că a fost incinerat, dar asta este, nu noi decidem, ci familia lui. A avut un sfârşit similar cu cele din filmele sale. Cu alte cuvinte, să ne vedem lungul nasului şi să ne vedem de problemele noastre.
Dumnezeu să-l ierte! Nicolaescu a fost un bun profesionist şi a făcut ceea ce îi plăcea, strecurându-se printre canoanele societăţilor prin care a trecut. Altfel oricât de inteligent ar fi fost nu realiza ceea ce a realizat şi care va rămâne pentru posteritate. Fără compromisuri nu ar fi putut face mare lucru. În fond nu a suferit nimeni din cauza lui şi a creat pentru români o frumoasă reprezentare a strămoşilor noştri. A fost un bun român, cu o concepţie de viaţă pe care şi-a pus-o în aplicare cu multă abnegaţie. Referitor la viaţa lui intimă a trăit-o cum şi-a proiectat-o.
Din păcate, prostia, ipocrizia, fariseismul, intoleranţa şi nesimţirea sunt sporturi naţionale şi poate nici nu merită să ne mai obosim cu astfel de „oameni”. Condoleanţe familiei şi doamnei Nicolaescu. Mă înclin cu respect în faţa decenţei şi eleganţei desăvârşite cu care se străduiesc să depăşească acest moment dureros, în tumultul creat de mizerabilii ce mişună pretutindeni.
Cât despre mesajul de pe coroană, vedeţi voi gândacilor, ăsta ar fi un motiv foarte justificat pentru care s-a interzis accesul presei băgăcioase şi fără o minimă lipsă de bun simţ şi respect. Era un mesaj ce ţinea de intimitatea lor, cu conotaţii foarte probabil speciale.
Cu ce drept se trezesc unii să dicteze altora cum să trăiască? Şi cu ce drept alegem noi cum va fi înmormântat un om a cărui dorinţă era diferită de a noastră? Dacă domnia sa avea alte credinţe decât ale majorităţi trebuie să i le impunem pe ale noastre? Dacă lucrurile stăteau invers. Dacă eram o ţară unde se practică incinerarea şi un om alegea să fie îngropat, pentru că aşa era credinţa lui? Oricum mi se pare condamnabilă atitudinea bisericii.
Oameni buni, nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi, fiecare om trăieşte aşa cum doreşte şi este liber să aleagă ce se va întâmpla cu el după moarte, este normal, nu mai condamnaţi dorinţa domnului Nicolaescu, amintiţi-vă de el prin prisma filmelor sale… Lăsaţi-l să se odihnească în pace!
Ce uşor este să desfiinţezi un OM. Sunt convins că toţi cei ce comentează morbid, nu au făcut nimic toată viaţa lor. Respectaţi măcar moartea unui OM.
Nu vă înţeleg pe cei ce aduceţi critici unui om care a ştiut să lase ceva în urma lui prin muncă şi a pus suflet în tot ce a făcut. Faceţi şi voi ce a făcut el apoi comentaţi. Despre incinerare, e alegerea fiecăruia şi nu avem noi dreptul de a comenta. De ce nu vor preoţii să-i facă slujbă, pentru că nu au de unde trage sume mari de bani? Sunt ortodox şi îmi e ruşine să spun că avem preoţi şi că sunt creştini în ţara asta când ştiu că de câte ori am ajuns la ei mi-au cerut ciubuc câte 200 de lei… ruşine!
Şi avem tupeul să ne numim creştini? Dacă e incinerat ce? De ce să zac într-un mormânt să putrezesc plin de viermi şi să nu fiu incinerat? De ce să dau unui cimitir 500 de lei pe an de parcă aş locui eu în el… E doar o afacere a bisericilor să facă bani.. Credinţa omului nu stă în biserici, preoţi şi cimitire… Credinţa o ai în suflet. Cât despre viaţa şi soţia lui sunt de apreciat că au ştiut să fie intimi, departe de tabloide şi de lumea murdară care nu fac decât să murdărească imaginea de câte ori au ocazia tot pentru bani. Apreciez această femeie pentru că a rămas lângă el atâţia ani, ce alta nu a fost în stare.. l-a suportatat şi sprijinit şi la bine şi la rău. Cât despre un posibil copil care ar apărea acum, nu merită nimic pentru că mă întreb, unde a fost atâţia ani,nu a ştiut că are tată? Ce mamă l-a crescut fără să o doară sufletul că copilul ei nu ştie cine este tatăl. Aşa că… nu mai săriţi să criticaţi nefondat aşa cum fac mai toţi românii. A fost un om de succes şi lasă în urma lui ce noi poate nu vom fi în stare să lăsăm.Tot respectul pentru astfel de oameni măreţi! Dumnezeu să-l ierte!
Urâte imagini, toate istericele frustrate, toţi pierde vară, toţi ipocriţii creştini de ocazie, genul celor care merg la biserică să se smerească în văzul lumii şi cum ies, înjură, mint, fură, înşală, precurvesc… au mers să strige şi să facă mahala într-un moment ce ar fi trebuit să fie solemn. Câtă frustrare în minţile acestor retardaţi inculţi care se comportă ca şi cum li s-a furat lor vreun drept: de a vedea mortu’, de a face paradă şi show pe la cimitir. De multă vreme nu am mai fost atât de revoltat şi dezgustat! Mă opresc aici, mi se cam sfârşesc cuvintele normale, decente şi nu aş vrea să mă cobor la nivelul lor! Respect Maestre, odihneşte-te în pace! Ai fost un Lord şi în ultimele clipe petrecute printre noi! Condoleanţe familiei şi celor apropiaţi!