Previziuni sumbre pentru români în 2013

Anul 2013 poate fi unul dramatic pentru toţi locuitorii planetei, iar începutul se observă deja, crede analistul american David Frum.

E posibil ca 2013 să fie un an de criză la nivel global, iar greul a început deja. Din cauza secetei sau, din contră, a inundaţiilor, culturile din mai multe ţări la nivel mondial simt deja efectele dramatice. Culturile sunt compromise, preţul mâncării creşte, oamenii care şi aşa se descurcau greu ajung să nu îşi mai poată cumpăra necesarul pentru a duce o viaţă decentă.

Analistul trage un semnal de alarmă. Ar trebui să fim mai cumpătaţi, să căutăm soluţii, dar şi să ne aşteptăm la ce este mai rău.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu: 2013 va fi un an cu ghinion pentru români

2013 va fi un an cu ghinion pentru români. Preţurile vor continua să crească până la mugur isarescujumătatea anului viitor, anunţă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Seceta a dat peste cap previziunile Băncii Naţionale. Isărescu este îngrijorat şi în privinţa creşterii economice în perioada următoare.

A dat însă şi o veste bună. Leul va fi destul de puternic în perioada următoare. Rata inflaţiei a explodat în septembrie, pe fondul unui an agricol foarte slab. Nu sunt veşti bune în privinţa inflaţiei nici pentru primele şase luni din 2013. Cifrele vor fi mai mari decât ţinta BNR, până spre finele anului viitor. Isărescu este pesimist şi în privinţa creşterii economice.

Avertizare de seism devastator în România

Preşedintele Secţiei de Predicție a Comisiei Europene de Seismologie, George Purcaru, trăgea încă din septembrie 2012 semnalul de alarmă cu privire la producerea unui seism de mare amplitudine în România.

Specialiştii în prevenirea catastrofelor din cadrul Primăriei Bucureşti previzionează ca la un cutremur major, peste şase mii de bucureşteni vor muri. Peste 300 de blocuri stau să cadă pentru că autorităţile locale nu s-au sinchisit să le consolideze. 

Seismologul avertiza că în anul 2013 un cutremur de cel puţin 7 grade pe scara Richter va lovi România. În acest sens se aşteaptă ca mii de romani să-şi piardă viaţa şi tot atât de imobile să fie afectate, fie prăbuşite sau avariate.