Adrian Năstase: „Ia de la Băsescu…”
„Ia de la Băsescu” un candidat de premier. „Profilul” e clar. Actualul președinte ni l-a descris la televizor. Da avem deja portretul robot. Încă din noiembrie 2009 – atunci când Băsescu ne-a prezentat „modelul” de prim-ministru care să satisfacă cerințele lui politice – Liviu Negoiță. Se poate spune că Liviu Negoiță nu era arhitipul de candidat proeuropean, proatlantist, având domiciliul în UE și în NATO (se pare că avea chiar mai multe domicilii în organizațiile respective)? Nu era o personalitate loială interesului național? Nu susținea principiile constituționale, ale statului de drept și valorile UE? Avea, cumva, vulnerabilități, umbre, lucruri ascunse? Nu era pregătit să rupă „filmul urât” în care ne aflam? Nu avea experiență ca ministru (fusese chiar un fel de prim-ministru în sectorul 3)?
Iată, deci, că Băsescu e coerent cu ceea ce solicită clasei politice. El nu cere mai mult decât a oferit el însuși.
Am văzut însă că unul dintre cei patru intelectuali „reformiști” ai PDL mă ceartă, de la Bruxelles, că am cerut suspendarea lui Traian Băsescu. În primul rând, nu am cerut suspendarea sa, ci am spus că, dacă nu respectă Constituția, poate fi suspendat (așa scrie în Constituție). În al doilea rând, eu am prezentat mai multe argumente din Legea partidelor politice și din Legea alegerilor parlamentare (dacă e nevoie, mai adaug texte și din regulamentele celor două Camere), conform cărora, la consultările de la Cotroceni, trebuie invitați reprezentanții partidelor sau ai alianțelor politice – dacă au participat în această formulă la alegeri și au depășit pragul electoral.
Băsescu promisese public că ne va face un seminar despre Legea partidelor politice ca să explice de ce invită doar partidele la consultări, nu și alianțele politice. A uitat. Are multe pe cap. L-am ajutat și am prezentat eu un rezumat al legii, Preda nu contrazice argumentele mele. El spune – ca un adevărat intelectual – că nu am bască…
Cristian Preda: Hoțul strigă: „hoții!”
Ultimul refren uselist e „Băsescu nu va respecta majoritatea”. Profeția aceasta sumbră e difuzată inclusiv în Parlamentul European, de către deputații PNL & PSD, care scriu asemenea misive la 3-4 zile, imediat ce se mai dă publicității vreun sondaj comandat de familiile politice respective de la București.
Poate că, în loc să vorbească despre viitor, USL ar face bine să nu uite trecutul recent. Ar vedea astfel că președintele a respectat întotdeauna regula fundamentală a democrației. Să fi uitat USL că în aprilie, când MRU a pierdut sprijinul majorității parlamentare, șeful statului l-a mandatat pe V. Ponta să alcătuiască un guvern, și nu vreun pedelist sau pe același MRU?
În schimb, disprețul față de majoritate e în cartea de identitate a USL.
Vă mai amintiți de „Mihaela, dragostea mea”? Era strigătul de bucurie la aflarea victoriei candidatului Geoană în … sondaje. Când au aflat rezultatele oficiale, pesediștii și peneliștii au refuzat să semneze procesele-verbale de la BEC. Iar de atunci încoace, șeful statului e stigmatizat zilnic de corul condus de cel care n-a trecut în 2009 nici în turul al doilea.
În iarna trecută, când și-au început campania electorală, useliștii au împins disprețul față de majoritate până la… boicotul lucrărilor Parlamentului. Cum să fie ei minoritari, când au toate instrumentele de propagandă de partea lor? În vară, după suspendare, atunci când au văzut că nu obțin majoritatea de care aveau nevoie, au încercat să o reinventeze, într-un proces unic în istorie de stabilire a listelor electorale nu înainte, ci după vot.
USL e născut și trăiește din disprețul față de spiritul democratic. Băsescu a ținut seama de majoritate și o va respecta, sunt convins, și acum.
Asta nu va opri campania isterică a USL, inspirată de vechea formulă: hoțul strigă „hoții!”.
Adriana Săftoiu: Tristeţea de a fi parlamentar
Nu mi-am imaginat atunci când deveneam parlamentar că voi muta munţii. Dar credeam că voi reuşi măcar să le dau contur. Aveam deja experienţă ca jurnalist, apoi ca şi consultant politic, ca să îmi dau seama că Parlamentul e o instituţie-mamut cu mamuţi, aşa încât să nu intru în Casa Poporului (desigur, acum Palatul Parlamentului) cu mari iluzii. Dar să ieşi cu mari deziluzii, e şi mai şi.
Deşi mi-am dat demisia din Parlament, încă mai aud voci care pun atitudinea mea faţă de deciziile preşedintelui PNL pe seama faptului că nu aş fi primit un colegiu. Nu mă mai obosesc să spun că nu e aşa. Dacă doar gândul de a-mi păstra un colegiu era miza mea, nu mă opuneam listelor, încă din 2010, de la Congresul PNL, până la opiniile mele privind asocierea cu stânga şi mai ales cu doritorul permanent de suspendare, Dan Voiculescu, şi cu atât mai puţin să îmi dau şi demisia din Parlament. Până recent, inclusiv Dan Diaconescu mi-a oferit un colegiu. L-am refuzat, aşa cum am făcut şi cu alte oferte. Pentru că miza mea nu este un colegiu, un loc în Parlament, să răspund ţanţoş la telefon sau să îmi câştig prestigiul cu o legitimaţie în buzunar.
Poate să pară patetic, chiar riscant într-o lume unde mefienţa măsoara vorbele şi faptele, să spun că îmi doream să contribui la schimbare. În bine, desigur. Dar asta îmi propusesem, inclusiv atunci când am crezut în proiectul Alianţei DA şi în capacitatea preşedintelui Băsescu de a fi mai degrabă ambiţios decât vanitos. Dar asta e o altă poveste. Într-o etapă în care doar Traian Băsescu e marele rău şi toţi ceilalţi nişte coli imaculate, nu am nici chef şi nici plăcerea de a mă alătura hoardei.
Traian Băsescu merită să fie criticat, are multe de decontat, dar acum mă interesează mai mult viitorul decât trecutul. Şi viitorul e sumbru, alambicat, tulbure şi nesimţit. Parlamentul ca fond a devenit cel mai necivilizat şi neprofesionist loc de a dezbate şi a lua decizii pentru cetăţean. Tocmai de aceea e posibil ca şi Becali să candideze pentru liberali. Şi, dacă ar fi singura pată, aş mai face o concesie la ce va urma. Cred că ştiţi deja că termenul încetăţenit pentru „mulţime” e „pulime”. Rimează, cred că asta i-a şi inspirat pe „seniorii” parlamentari care îi învăţau pe novici limbajul adecvat. Ce ştie pulimea ce e de făcut? Aşa e, pulimea nu ştie, dar votează. Şi tocmai a venit campania şi aş vrea să vad un afiş curajos de genul: Votează, pulime! Apoi, muie! Vulgar, nu?!
Dar cam asta e filozofia. Un coleg, ceva mai în vârstă, ajuns ministru, cu un dispreţ total pentru uninominal (da, e o ipocrizie în forma de acum, dar nu are nimic vicios în esenţă, dacă ar fi vorba cu adevărat despre uninominal) îmi spunea că, dupa ce s-a încheiat campania din 2008, nu a mai trecut nici o zi prin colegiu. „Mi-e silă”, şi după expresie chiar îi era silă. Dar acum e ministru şi cu siguranţă va mai prinde un loc în Parlament. Am în memorie colegi care se plângeau zilnic cât de inutil e să vină la Parlament, că în afară de scandal nu se mai întâmplă nimic, că pierd timpul. Dar acum îi regăsesc pe liste. Sunt mulţi dintre cei care cel mult băteau din picioare când se încingeau spiritele. Erau ca nişte majorete. Pe unii nu cred că i-am văzut îndreptându-se spre microfon decât la depunerea jurământului. Pe de altă parte, parcă ar fi fost mai bine ca unii să tacă pe vecie, când mă gândesc că prezenţa la tribună se rezuma doar la replici de mahala. Sau la acele penibile declaraţii de dimineaţă când mai nimeni nu e în sala. Exerciţii palide de discurs!
În cei trei ani petrecuţi în acele bănci, puţine au fost momentele de dezbatere a unor teme importante. Cele mai multe treceau prin asumare, cele care prindeau puterea pe picior greşit (adică, nu îşi mobilizau toţi oamenii la vot şi nu îşi puteau trece ordonanţele de urgenţă) erau suspendate pe chestiuni perverse de procedură. Din prima zi am învăţat că exista cutume care bat tot – bun simţ, normalitate, respect. Cum ar fi cutuma să îţi înregistrezi prezenţa într-un fel de catastif, în timp ce eşti absent. Semnătura e pusă de un coleg, aşa că cvorumul de şedinţă e făcut.
Dacă am făcut ceva? Da, am încercat prin amendamente să schimb acest penibil şi ruşinos fals. Dacă a existat susţinere? Eram privită cu multă îngăduinţă. Cei turaţi prin Parlament ştiau că nu voi avea sorţi de izbândă, cei mai noi nu se riscau la atâta rebeliune. Imaginea halucinantă cu parlamentarii care belferesc (nu ştiu cum, dar sunt singurele cuvinte care mă inspiră) pe banii poporului am incercat să o amendez, propunând un alt tip de cazare şi transport. Ce glumă!
Nu susţin că parlamentarul trebuie să fi lecturat de la Rousseau până la Marx, deşi nu i-ar strica să ştie ce spune când i se adresează unuia cu „comunistule”. Dar să facă un acord corect (şi nu e doar un clişeu), să formuleze o propoziţie din mai mult de trei cuvinte, să poată susţine un discurs fără să nu citească încâlcit de pe foi umezite de transpiraţie şi să aibă şi coerenţă, cred că e obligatoriu. E adevărat, poate că eu pot formula această propoziţie, dar nu voi şti niciodată să citesc corect facturile pe care unii le completează pentru a mai depune câte un amendament la câte o lege care favorizează cine ştie ce industrie. Avantaj ei! Şi ar fi putut să nu fie o problemă, dacă legea lobby-ului ar fi trecut. Asta ca să scăpăm de traficul de influenţă! Dar pentru mulţi traficul de influenţă a devenit natură primară.
Max Weber spune că unii politicieni trăiesc „pentru” politica, alţii „din” politică. La noi s-au adunat „alţii”. Şi nu am putut să nu remarc observaţia aceluiaşi autor: Un membru al parlamentului trebuie doar să voteze, să nu îşi trădeze partidul, să raspunda prezent când îl strigă „omul cu biciul” (în 2012, omul cu degetul). (..) O dictatură bazată pe exploatarea emoţionalităţii maselor.”
Corina Crețu: Pentru că meriți mai mult decât circ!
Se încheie o campanie electorală care nu a fost, aşa cum era firesc, despre bilanţul guvernărilor PD-L din ultimii ani, despre corupţia, ineficientă şi măsurile anti-sociale ale cabinetelor Boc. Nu s-au discutat, din păcate, viziuni economice şi soluţii pentru scoaterea ţării din criză, pentru îmbunătăţirea nivelului de trăi, pentru dezvoltare şi reducerea decalajelor care se adâncesc în fiecare an pierdut din cauza circului politic.
De la căderea guvernelor PD-L, tot efortul maşinii de propagandă controlate de la Cotroceni a fost să evite decontul guvernării, să abată atenţia spre teme false. Aşa ne-am trezit că nu discutăm despre tăierile de pensii şi salarii, ci despre aberaţii precum lovituri de stat, sau că, în locul unei dezbateri atât de necesare despre dezastrul creat în ultimii ani în domeniul gestionarii fondurilor europene, s-a vorbit despre orice altceva, de la Rusia şi China, până la broaşte şi porci, mai nou.
Sper că pentru orice om de bun simţ e evident că tot circul a fost menit să impună o agendă falsă, complet străină nevoilor cetăţenilor şi intereselor ţării. S-a vorbit, de exemplu, absurd de mult în ultimele luni despre reprezentarea ţării la Consiliul European. Dar nu asta era problema noastră, summit-urile de la Bruxelles nu sunt concurs de miss, încât să conteze doar defilatul pe podium. E o problemă de competenta decizională. Dar orgoliul şefului statului a anulat din start orice discuţie despre fondul acestor reuniuni, despre esenţa problemelor supuse aprobării la Bruxelles.
Astă-vară, maşina de propagandă, urmând un manual clasic de dezinformare, s-a agăţat de ideea de cvorum, transformându-l în zeitatea supremă a referendumului, în faţa căreia voturile cetăţenilor n-au mai contat deloc. La fel, toată discuţia europeană privind bugetul a fost livrata spre uz intern în cel mai simplist mod posibil, rezumat, de asemenea, într-un cuvânt: veto. A fost deformată poziţia USL, a premierului şi, nu în ultimul rând, a Parlamentului, fără posibilitatea nuanţelor şi fără a recunoaşte că aceeaşi poziţie ca a premierului Ponta era adoptată, sub presiunea propriilor interese naţionale, inclusiv de şefi de guvern de dreapta, aşa cum a fost cazul Poloniei, Spaniei, Portugaliei sau Marii Britanii.
În locul unei discuţii de fond, însă, totul s-a rezumat la jigniri şi ameninţări. La fel s-a întâmplat pe o altă falsă temă de discuţie, impusă drept cap de afiş al celei de-a două părţi a campaniei: desemnarea premierului – fără a fi cunoscut măcar rezultatul alegerilor. Sper că, în această privinţă, reacţiile prompte şi ferme ale unor lideri politici precum preşedintele social-democraţilor germani, Gabriel Sigmar, şi cel al Socialiştilor Europeni, Serghei Stanisev, sunt elocvente pentru modul în care lumea democratică ar recepta o eventuală ignorare a votului cetăţenilor.
Dan Andronic: O manipulare stalinistă a USL s-a fâsâit: acelaşi număr de alegători ca cel de la referendumul din vară !
18.248.414 de alegători. Conform BEC, acesta este numărul românilor cu drept de vot la alegerile de pe 9 decembrie. Doar cu 44. 100 de alegători mai puţin în comparaţie cu datele folosite la referendumul din această vară sau la alegeri locale. În această vară, criza politică a fost prelungită cu cel puţin o lună, pentru că USL insista că numărul de alegători trebuie modificat pentru că pe liste s-ar afla persoane decedate.
Trei luni au trecut de atunci şi nu cred că aţi mai auzit de la USL despre modificarea listelor de alegători. Ieri, au tăcut mâlc.
Ce-i drept nu puteau să spună că în august, în loc ca guvernul să se pună pe treabă, am asistat la o lună întreagă de încercări de modificare ale listelor electorale făcute de Dan Şova, Ion Iliescu sau Radu Stroe. Mă aşteptam ca după scandalul din vară, ministerul Administraţiei şi Internelor să purceadă la actualizarea listelor electorale. Fireşte că nu a fost cazul, pentru că acum nu mai este în interesul lor. La alegerile parlamentare nimeni nu întreabă de cvorum. Dar în cazul unui nou referendum de demitere sau privind revizuirea Constituţiei, USL iar nu o să mai ştie cum să mai scoată de pe listă cât mai mulţi români.
Nu cred că este întâmplător faptul că BEC a decis să transmită numărul de alegători fix la câteva ore după ce preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre fraudarea alegerilor de către USL prin neprezentarea numărului de alegători. Nu cred că este întâmplător nici faptul că OSCE şi-a trimis observatori în România la aceste alegeri, mai ales că după fraudele din Teleorman, acum ies la iveală şi fraudele din Transilvania. Reprezentanţii partidelor din Opoziţie din secţiile de votare şi observatorii trebuie să fie deci, foarte vigilenţi.
Cu 4 zile înainte de alegeri, secretarul de stat american s-a declarat îngrijorată de derapajele constituţionale din România şi ne-a inclus într-o companie selectă, printre state precum Rusia, Belarus, Ucraina, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kazahstan. Aşa, preventiv, înainte de desfăşurarea votului…
